Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări privind fenomene de iarnă severe care vor afecta România în perioada următoare. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat la România TV că, deși temperaturile vor înregistra ușoare creșteri, țara se află sub incidența unor informări și alerte de cod galben valabile până luni, la ora 20:00.
„Ne așteptăm la fenomene de iarnă pentru că sunt în vigoare și informări meteorologice, și alerte de cod galben. Informarea meteo este valabilă până luni la ora 20.00 si vizează precipitatii, zăpadă, polei, viscol la munte, vorbim de 30 l pe metru pătrat, ninsori care vor determina depunerea de strat de zăpadă consistent, 20-25 cm”, a declarat Elena Mateescu pentru sursa citată.
Conform prognozei detaliate, duminică vremea va fi închisă, cu precipitații extinse. În timp ce în Dobrogea și zonele joase din Muntenia și Oltenia va ploua, în Moldova, Banat și zonele subcarpatice vor predomina ninsorile. Se va depune un strat de zăpadă de 20-25 cm în Munții Banatului și Carpații Meridionali, în timp ce în Transilvania grosimea acestuia va fi de 10-15 cm. La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, vântul va sufla cu rafale de 70-80 km/h, viscolind ninsoarea.
În București, valorile termice vor scădea, cu maxime de 6-7 grade și minime în jurul a 0 grade. Meteorologii avertizează că vor fi condiții de polei, în special dimineața și noaptea. Situația traficului este deja afectată, înregistrându-se coloane de mașini pe Valea Prahovei și blocaje spre Poiana Brașov, circulându-se în condiții de iarnă pe mai multe drumuri naționale.
Pentru ziua de luni, ANM anunță menținerea vremii închise. În regiunile vestice și la munte se vor acumula cantități de apă de peste 25 l/mp, iar stratul de zăpadă va continua să crească. Elena Mateescu a oferit și o perspectivă pe termen lung, menționând că iarna 2025–2026 nu va fi lipsită de episoade de ger și viscol, cu zăpadă consistentă inclusiv în zonele de câmpie.
De marți, temperaturile vor crește ușor în sud-est, ajungând până la 15 grade în Dobrogea, însă precipitațiile vor continua sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în restul teritoriului. Spre sfârșitul săptămânii, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, urmând ca o tendință de încălzire să apară abia de sâmbătă.
Mai multe detalii despre evoluția vremii pot fi consultate pe România TV, sursa acestor informații.