Un tânăr de 21 de ani a fost preluat cu elicopterul din Gara Bușteni după ce s-a urcat pe un vagon de tren și s-a prăjit

Un accident feroviar deosebit de grav s-a produs luni în Gara Bușteni, unde un tânăr de 21 de ani s-a electrocutat după ce a urcat pe un vagon de tren. Conform datelor publicate de ziarobiectiv.ro, victima a atins rețeaua electrică de înaltă tensiune în timp ce se afla pe un vagon gol utilizat pentru transportul produselor petroliere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova a raportat că tânărul a suferit arsuri severe la nivelul toracelui, pe ambele părți ale corpului. Din cauza stării critice, echipajele medicale au fost nevoite să intubeze pacientul chiar la locul incidentului, pentru a-i asigura funcțiile vitale.

„Victima, un tânăr în vârstă de 21 ani, a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD. Aceasta prezintă arsuri la nivelul toracelui anterior şi posterior, a fost intubată şi va fi transportată către o unitate spitalicească”, a precizat ISU Prahova despre starea tânărului.

Intervenția a mobilizat inițial o ambulanță SMURD și două autospeciale de stingere. Pentru ca salvatorii să poată urca pe vagon și să acorde primul ajutor fără a-și pune viața în pericol, alimentarea cu energie electrică a liniei de cale ferată a fost întreruptă cu ajutorul unei drezine.

Ulterior, un elicopter SMURD a aterizat în zonă pentru a prelua victima și a o transfera rapid către o unitate medicală specializată. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a reconstitui evenimentele și a stabili motivele pentru care tânărul a ales să urce pe garnitura feroviară.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro