Duminică, 29 martie 2026, revine ora de vară, moment în care statele europene, inclusiv Elveția, își vor ajusta cronometrele. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.00, limbile ceasornicului vor fi mutate înainte cu 60 de minute, astfel încât ora 2.00 devine ora 3.00. Această practică bianuală continuă să fie un subiect intens dezbătut, conform unei analize publicate de publicația Blick, parte a grupului Ringier.

Istoricul acestui mecanism în Elveția este unul complex. Deși statele vecine au apelat la ora de vară încă din 1916 pentru a gestiona criza de resurse energetice din timpul Primului Război Mondial, autoritățile elvețiene au fost inițial reticente. Consiliul Federal a respins oficial măsura pe 24 martie 1917, preferând să observe rezultatele obținute de alte națiuni. Istoricul Jakob Messerli a subliniat că obiectivele energetice ale vremii nu păreau să ofere avantaje majore pentru contextul specific al Elveției.

Pentru a reține direcția în care se modifică ora, există diverse metode mnemonice. O regulă populară sugerează compararea cu mobilierul de terasă: „primăvara scoți mobila afară (înainte), iar toamna o pui înapoi în depozit”. Esența rămâne aceeași: primăvara se avansează, iar toamna se revine la ora standard.

Analiza efectelor acestui sistem relevă atât puncte forte, cât și inconveniente. Istoric, s-a considerat că economia de energie este nesemnificativă, în timp ce sectorul agricol s-a confruntat cu dificultăți, în special în reglarea programului de muls al animalelor. De asemenea, elevii și lucrătorii din mediul rural au resimțit alterări ale ritmului cotidian. Totuși, extinderea luminii naturale în timpul serii a fost văzută ca un beneficiu pentru muncitorii care puteau utiliza timpul liber suplimentar pentru activități casnice sau grădinărit, susținând indirect consumul intern.

Perspectivele privind eliminarea acestui sistem sunt discutate la nivelul Parlamentului European, care a votat deja în favoarea renunțării la schimbarea orei. Aplicarea deciziei depinde însă de Consiliul Uniunii Europene, care trebuie să armonizeze opțiunile fiecărui stat membru între ora permanentă de vară sau cea de iarnă. Până la obținerea unui consens general la nivelul întregului continent, cetățenii europeni vor continua să își modifice ceasurile de două ori pe an.