O tragedie a avut loc luni în municipiul Lupeni, județul Hunedoara, unde un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a pierdut viața după ce centrala termică pe lemne a locuinței sale a explodat. Deflagrația a fost urmată imediat de un incendiu care a cuprins camera tehnică a imobilului.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Petroșani, care au acționat pentru stingerea flăcărilor. Potrivit datelor furnizate de autorități, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, în interiorul încăperii unde era amplasată centrala.
Victima a fost scoasă din zona de pericol de către vecini, înainte ca echipajele de salvare să ajungă la adresă. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical sosit la intervenție, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Reprezentanții ISU Hunedoara au precizat că bărbatul prezenta răni grave în momentul în care a fost preluat de medici: „La sosirea echipajului medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, un bărbat care avea pe corp multiple traumatisme se afla inconştient în afara încăperii, fiind scos în exterior de către vecini. Imediat au început manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, victima în vârstă de 53 de ani nu a mai putut fi salvată”.
Conform informațiilor publicate de Newsweek.ro, care citează News.ro, specialiștii urmează să investigheze cauzele exacte care au condus la explozia centralei termice.