Duminica Floriilor reprezintă primul praznic împărătesc cu dată variabilă din calendarul ortodox, fiind celebrată cu exact o săptămână înainte de Paști. Sărbătoarea marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, momentul care precede suferințele și răstignirea Mântuitorului.
Etimologia termenului „Florii” ar putea proveni din mitologia romană, de la zeița Flora, protectoarea vegetației și a recoltelor, în onoarea căreia se organizau serbările Floralia în luna aprilie. Totuși, perspectivele teologice oferă și alte explicații. Părintele Ioan-Florin Florescu, citat de Cancan.ro, consideră că denumirea este pur și simplu pluralul cuvântului „floare”, apărând sub această formă în scrieri vechi precum „Cazania lui Varlaam” (1643).
Documentele istorice atestă semnificația profundă a acestei zile. În lucrarea „De cerimoniis”, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul descria ritualul de la Constantinopol, unde demnitarii primeau ramuri de palmier sau flori de la suveran.
„Membrii senatului intră unul după altul în Biserica «Sfântul Dimitrie» şi fiecare dintre ei primește, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon”, se arată în scrierea citată de sursa menționată.
Din punct de vedere biblic, Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un asin, fiind întâmpinat de mulțime ca un salvator. Evanghelia după Ioan relatează: „Iară a doua zi mulțimea mare care venise la sărbătoare, auzind că vine Iisus la Ierusalim, a luat stâlpări de finic și a ieșit spre întâmpinarea lui și striga: Osana, binecuvântat fie regele lui Israil care vine în numele Domnului”.
Săptămâna care urmează Floriilor, cunoscută sub numele de Săptămâna Patimilor, este marcată de episoade fundamentale ale creștinismului:
Simbolistica ramurilor de salcie utilizate în România este strâns legată de ideea de smerenie și biruință asupra morții. Dacă în vechime se foloseau ramuri de palmier (finic), în spațiul românesc salcia a devenit elementul central de Florii. Prima atestare în acest sens apare în Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689, unde sărbătoarea era numită „Dumineca florilor pe sălcii”.
Tradiția locală îndeamnă credincioșii să ducă ramurile de salcie la biserică pentru a fi sfințite cu agheasmă de către preoți. Acestea nu trebuie aruncate la gunoi după ce se usucă, ci arse sau îngropate pentru a reveni în circuitul naturii.
Conform indicațiilor oferite de site-ul doxologia.ro, citat de Cancan.ro, credincioșii sunt sfătuiți să păstreze o conduită liniștită la biserică, evitând îmbulzeala pentru obținerea ramurilor sfințite, pentru a onora corect importanța religioasă a praznicului.