Imagini incredibile în Gara Obor! 21 de trenuri noi-nouțe zac în soare, în timp ce românii merg cu rable insalubre

Radu Miruță, ministrul interimar din partea USR, a atras atenția vineri, printr-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook, asupra unei situații critice din cadrul CFR. Conform oficialului, 21 de garnituri feroviare noi sunt garate în prezent în stația Obor, fără a fi utilizate de luni de zile din cauza unor blocaje de natură administrativă.

„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri nou-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp, călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a declarat Radu Miruță, conform Libertatea.

Problemele birocratice par să fie principalul obstacol care împiedică punerea în circulație a acestor trenuri moderne. Miruță susține că birocrația, stabilită chiar de autorități în urmă cu un an și jumătate, a generat un conflict care face ca materialul rulant să iasă din perioada de garanție fără a fi efectuat vreun kilometru.

„Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 kilometru, după care apar alte contracte noi «de mentenanță»”, a completat ministrul interimar.

Pentru a deblocarea acestui impas, oficialul a anunțat că a stabilit o întrevedere pentru miercurea viitoare. La discuții vor participa reprezentanții producătorului polonez și factorii de decizie din minister, scopul fiind identificarea unor soluții legale imediate.

„Soluția este punerea la aceeași masă și aplicarea legii: exact cum scrie, nu cum nu vor să o citească, de teama consecințelor”, a subliniat acesta în intervenția sa.

Pe lângă problemele de funcționare, Radu Miruță a scos în evidență și lipsa implicării industriei autohtone în acest proiect. Acesta a menționat că în contractul pentru achiziția celor 98 de trenuri nu a fost prevăzută nicio clauză referitoare la producția locală sau implicarea unor companii din România.

„Zero localizare, nimic produs în România, nicio firmă românească. Unii pe care îi aud în aceste zile că 60% producție prin SAFE, cu fabrici construite în România, e puțin, sunt cei care, pe sume mai mari, au semnat contracte cu 0 localizare în România, cu 0 firme românești implicate”, a concluzionat Miruță.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro