Anunț oficial de la Ministerul Educației! Data exactă când se întorc elevii la școală. Nimeni nu se aștepta la asta

Elevii și studenții din România se află pe ultima sută de metri a vacanței de iarnă, o perioadă de repaus care a inclus sărbătorile de Crăciun și Revelion, dar și zilele de Bobotează și Sfântul Ioan. După această pauză extinsă, activitatea didactică urmează să fie reluată în curând.

Potrivit calendarului oficial, elevii se vor întoarce în bănci joi, pe 8 ianuarie 2026, după ce au beneficiat de 19 zile libere.

Odată cu revenirea la cursuri, începe cel de-al treilea modul al anului școlar. Acesta se va desfășura începând de joi, 8 ianuarie 2026, și se va încheia variabil: fie vineri, 6 februarie 2026, fie vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026.

Următoarea pauză, cunoscută drept „vacanța de schi”, constă într-o săptămână liberă stabilită la nivel local. Aceasta este programată, la decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București, în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026, conform informațiilor publicate pe edu.ro.

Structura anului școlar 2025-2026 este organizată pe module de învățare alternate cu perioade de vacanță. Primele două module se desfășoară de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025, respectiv de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025.

Modulele 3 și 4 au o structură flexibilă, influențată de vacanța mobilă din luna februarie. Astfel, modulul al treilea se încheie la una dintre datele menționate anterior (6, 13 sau 20 februarie), decizia fiind luată de inspectorate după consultări cu părinții și cadrele didactice. Modulul al patrulea începe după săptămâna de vacanță mobilă (pe 16 februarie, 23 februarie sau 2 martie 2026) și durează până vineri, 3 aprilie 2026. Ultimul modul de cursuri este cuprins între miercuri, 15 aprilie 2026, și vineri, 19 iunie 2026.

Calendarul vacanțelor pentru anul școlar 2025-2026 include vacanța de toamnă (25 octombrie – 2 noiembrie 2025), vacanța de iarnă (20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026) și vacanța mobilă din intervalul 9 februarie – 1 martie 2026. Elevii vor mai avea liber în vacanța de primăvară, între 4 și 14 aprilie 2026, iar vacanța de vară este programată între 20 iunie și 6 septembrie 2026.

.
Sursa stire: https://stirix.ro/anunt-oficial-de-la-ministerul-educatiei-data-exacta-cand-se-intorc-elevii-la-scoala-nimeni-nu-se-astepta-la-asta/

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro