Un băiețel de numai cinci ani și-a pierdut viața luni seară, 23 martie 2026, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc situat pe bulevardul Chișinău din sectorul 2 al Capitalei. Incidentul vine la doar o zi după ce un alt copil a căzut de la etajul 9 al unui imobil din București. Potrivit publicației Wowbiz.ro, evenimentul a fost semnalat de vecini, care au auzit un zgomot puternic și au alertat imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112.
Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, însă, în ciuda eforturilor depuse, copilul a fost declarat decedat, conform informațiilor furnizate de Observatornews.ro. Familia micuțului, de naționalitate arabă, locuia în imobilul respectiv de aproximativ patru ani.
Reprezentanții Poliției Capitalei au confirmat intervenția de urgență, precizând că „astăzi, 23 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 2”. Instituția a mai adăugat că, la sosirea subunității, s-a constatat că este vorba despre un copil de 5 ani care a căzut de la etajul 8 al locuinței sale.
„La acest moment activitățile sunt în dinamică, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, au transmis oficialii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a clarifica modul exact în care s-a produs această dramă, în condițiile în care, momentan, nu există o explicație clară pentru incident.