La aproximativ 20 de kilometri de orașul Buzău, pe drumul spre localitatea Smeeni, în inima Bărăganului, se află o biserică în proximitatea Fântânii Tămăduirii, un loc care până nu demult atrăgea mii de pelerini în căutarea vindecării miraculoase. Izvorul de la Smeeni, cunoscut pentru proprietățile sale tămăduitoare, a fost obiectul unor controverse și restricții impuse atât în perioada interbelică, cât și în timpul regimului comunist. După Revoluția din 1989, fenomenul a fost redescoperit, însă a durat doar câțiva ani până când interesul pentru izvor a scăzut semnificativ.
În fiecare an, în prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși din zona Bărăganului se adună la biserica din Smeeni pentru slujba de sfințire a apei, cunoscută și ca Aghiasma mică. Majoritatea participanților sunt vârstnici, veniți cu sticle și bidoane pentru a lua acasă apă sfințită, despre care cred că are puterea de a vindeca boli.
„Ne rugăm pentru sănătate și pentru binele casei. În fiecare an venim și mereu ne-am simțit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care s-au vindecat. Și eu sunt bolnav și de aceea vin. Dacă e credință, te vindeci”, mărturisește un bătrân din zonă.
Fenomenul izvorului tămăduitor de la Smeeni a fost cunoscut încă din anii ’20, când presa națională îl relata drept un loc unde „apa poate vindeca orice boală”. Legenda spune că totul a început când un tânăr orb, aflat în drum spre oraș cu tatăl său, a căpătat vederea după ce s-a spălat pe față cu apa izvorului. Acest eveniment a răspândit rapid vestea miraculoasă, transformând localitatea într-un important loc de pelerinaj pentru bolnavi și rudele acestora.
În anii ’90, după Revoluție, izvorul a fost redescoperit și s-a construit o biserică cu banii donați de credincioși, iar zona a fost amenajată ca loc de popas. Totuși, în acea perioadă, au fost semnalate și efecte adverse, unele persoane ajungând la spital din cauza infecțiilor provocate de folosirea nămolului din apropierea izvorului pe răni sau în urma operațiilor.
În perioada interbelică, autoritățile s-au confruntat cu riscuri majore de răspândire a bolilor contagioase din cauza aglomerației de pelerini. Ca urmare, au decis închiderea accesului la izvor, iar presa vremii a avertizat asupra pericolului, prezentând fântâna drept „o pepinieră a bolilor contagioase”. Un articol din 21 octombrie 1927, publicat în „Vocea Buzăului”, sublinia că fenomenul reflectă „misticismul arhaic” și că un control mai serios a contestat efectele miraculoase ale apei.
În timpul regimului comunist, izvorul a fost ignorat oficial, deși imaginea pelerinajelor și a credinței în puterea tămăduitoare a apei a rămas vie în memoria colectivă.
După 1989, localnicii au reconstruit biserica și au amenajat o cișmea modernă lângă izvor, pentru a asigura accesul la apă. Protopopul Ioan Dumitran, președintele Fundației „Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, a declarat pentru Adevărul că această tradiție veche, consemnată încă din 1860, a fost redescoperită și prețuită de comunitate, în ciuda eforturilor autorităților de a limita fenomenul.
Cu toate acestea, în urma unor analize efectuate în 1990, medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, a explicat că nu au fost găsite substanțe speciale în apă. Ea a menționat că aceasta provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmățui, fiind curată și rece, iar unele vindecări s-ar putea datora autosugestiei.
Numeroase relatări ale localnicilor confirmă credința în puterea vindecătoare a apei de la Smeeni. Un exemplu este cel al unei bătrâne din Gherăseni, care, după ani de orbire, a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa izvorului și a participat la trei slujbe. Aceasta a murit la aproape 90 de ani, dar cu vederea păstrată.
De asemenea, Teodor C. Radu, cântăreț la parohia din Smeeni, rememora că, în 1924, după ce a fost spălat cu apă de la izvor, s-a vindecat complet de variolă fără să rămână semne. În 1944, un caz a fost cunoscut și în Ungaria, unde un bărbat paralizat a fost tratat cu apă de la Smeeni, revenind sănătos după o vară de tratament.
După ce în toamna anului 1990 autoritățile au decis din nou să izoleze izvorul, interesul pentru apă a scăzut rapid. În 1991, lângă biserică a fost amenajată o cișmea modernă pentru a controla calitatea apei, însă numărul pelerinilor a scăzut semnificativ, iar locul mai atrage acum grupuri mai numeroase doar în timpul sărbătorii de Izvorul Tămăduirii.