Val nou de caniculă în România. Temperaturile urcă până la 39 de grade și seinstituie cod galben și portocaliu

Temperaturi extreme lovesc România, după ce Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările de caniculă. Noul episod de căldură a intrat în vigoare astăzi, 30 iulie, de la ora 10:00, și este valabil până pe 3 august 2026, potrivit Știrile Kanal D.

Primele zone afectate de caniculă sunt Banatul, Crișana, vestul Olteniei, Maramureșul, Transilvania, Câmpia de Vest și Dealurile de Vest, unde se vor înregistra 33-39 de grade ziua și 20-24 de grade pe timpul nopții. Astăzi, de la ora 10:00, a intrat în vigoare un cod galben de temperaturi caniculare valabil pentru opt județe din vestul țării.

În intervalul 30 iulie, ora 10 – 31 iulie, ora 10, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. Aici vor fi maxime diurne de la 37 de grade și nocturne de 24 de grade Celsius.

De vineri, codul de caniculă se extinde și se anunță atât cod galben, cât și cod portocaliu de temperaturi ridicate. În perioada 31 iulie, ora 10 – 1 august, ora 10, canicula se instalează în nordul Crișanei, în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Banatului, precum și în vestul și sudul Olteniei.

În aceste zone menționate pentru intervalul 31 iulie – 1 august vor fi 37 de grade pe timpul zilei și 22 de grade noaptea. De asemenea, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Tot în intervalul 31 iulie, ora 10 – 1 august, ora 10, canicula ajunge și în Bihor, Arad și Timiș, unde se anunță cod portocaliu de temperaturi ridicate. Termometrele vor arăta 38 de grade ziua, iar noaptea va fi tropicală, cu minime de 20-24 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat de indicele temperatură-umezeală care va depăși pragul critic de 80 de unități. Începând cu ziua de vineri, acest indice va face ca pragul critic de 80 de unități să fie atins în general.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro