Partenerul tinerei de 24 de ani, însărcinată, care și-a pierdut viața în urma exploziei dintr-un bloc de pe Calea Rahovei, a oferit primele declarații despre eveniment. Deflagrația a avut loc vineri, 17 octombrie, iar femeia a fost găsită decedată sub dărâmături.
Bărbatul a explicat că nu se afla în apartament în momentul producerii exploziei, fiind la serviciu. El a fost anunțat despre incident printr-un apel telefonic primit de la frații săi.
„Mi se spun tot felul de lucruri. Eram la serviciu, nu eram acasă. Nu am vorbit deloc, m-au sunat frații mei”, a declarat partenerul femeii pentru Acces Direct.
La fața locului, mama tinerei decedate a fost surprinsă într-o stare de șoc și a primit sprijin din partea unui psiholog ISU, care a încercat să o consoleze.
„De 2 zile lăsăm ușile de la intrare deschise. Măcar puteau să spună ‘Băi prostilor, plecați de-acasă că nu se poate să mai stați aici!’”, a afirmat mama victimei, conform Observatornews.ro.
Corpul neînsuflețit al femeii de 24 de ani a fost recuperat de pompieri de sub dărâmături după aproximativ 10 ore de la explozie. Victima se afla la etajul 6 al imobilului. Reprezentanții ISU au precizat că intervenția a fost îngreunată de instabilitatea clădirii.