Lumea medicală din Iași este în stare de șoc după dispariția prematură a Cristinei Buburuzanu, asistentă în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”. Femeia, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier petrecut în județul Galați. În același eveniment rutier au fost răniți grav soțul și fiul acesteia, scrie Cancan.ro.
Evenimentul tragic a avut loc în noaptea de 28 spre 29 mai 2026, pe DN24, în localitatea Berheci din comuna Gohor. Familia Buburuzanu se întorcea de la București spre Iași, după ce participase la un concert al formației Iron Maiden.
Potrivit datelor preliminare din anchetă, accidentul s-ar fi produs din cauza oboselii acumulate la volan. Soțul asistentei, Dan, în vârstă de 46 de ani, ar fi adormit, moment în care a pierdut controlul autoturismului. Mașina a ieșit de pe drum și s-a izbit violent de un cap de pod.
Impactul a fost fatal pentru Cristina Buburuzanu, care ocupa scaunul din dreapta-față. Echipajele de urgență ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind nevoite să declare decesul.
Soțul victimei, care este la rândul său angajat al UPU în cadrul aceluiași spital din Iași, a supraviețuit impactului, dar a suferit leziuni severe. Deoarece medicii au suspectat o afectare a coloanei vertebrale, bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Secția de Neurochirurgie din Iași.
Fiul celor doi, un adolescent de 16 ani, a fost și el rănit în urma coliziunii. Acesta a fost preluat de salvatori și transferat pentru îngrijiri de specialitate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.
Cristina Buburuzanu era un profesionist respectat în cadrul unității medicale unde lucra, colegii fiind profund marcați de vestea decesului său fulgerător. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs nenorocirea.