Tradițiile populare legate de trecerea dintre ani includ o serie de reguli stricte privind treburile casnice, în special spălatul rufelor. Deși aceste obiceiuri nu au un caracter religios oficial, ele sunt respectate în multe zone ale țării ca o formă de protecție rituală pentru a asigura un început de an favorabil. Potrivit publicației CSID, aceste practici derivă din mentalitatea arhaică conform căreia primele zile ale anului fixează norocul pentru următoarele luni.

Pe data de 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, tradiția interzice categoric spălatul rufelor. Se crede că efortul fizic depus în această zi „alungă binele” și că cel care spală riscă să își „spele norocul” pentru tot restul anului. Această zi este dedicată exclusiv veseliei și urărilor de bine, orice muncă solicitantă fiind considerată un semn nefast care „strică rânduiala anului”.

Interdicțiile pot continua și pe 2 ianuarie în anumite comunități, această perioadă fiind încă privită ca una de tranziție care nu trebuie tulburată. Totuși, spre deosebire de prima zi a anului, regulile pentru a doua zi nu sunt aplicate uniform la nivel național, multe familii alegând să reia activitățile casnice obișnuite.

În intervalul 1–7 ianuarie, atenția se concentrează pe marile sărbători religioase, precum Sfântul Vasile, Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. Deși nu există o interdicție rigidă în afara zilelor de sărbătoare legală, munca grea este în mod tradițional evitată. Antropologii explică faptul că aceste obiceiuri reflectă nevoia umană de a marca simbolic începutul unui nou ciclu temporal prin crearea unui spațiu sacru, distinct de rutina zilnică.

Chiar dacă în societatea modernă aceste credințe sunt privite cu scepticism, ele rămân o parte importantă a patrimoniului cultural românesc. Respectarea lor nu este obligatorie din punct de vedere canonic, ci reprezintă o alegere personală bazată pe respectul față de folclorul local.