Anunț neașteptat făcut de Ileana Sterp. Detaliile din spatele despărțirii care a luat pe toată lumea prin surprindere

Despărțirea dintre Ileana Sterp și Daniel Aloman a fost confirmată recent de către fiica mamei Geta, printr-un mesaj publicat în mediul online. Deși nu a oferit detalii amănunțite despre motivele separării, anunțul a atras numeroase reacții de susținere din partea urmăritorilor săi. Subiectul a fost abordat și în trecut, conform informațiilor publicate de kfetele.ro, când Ileana a rememorat, în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu, reticența mamei sale față de fostul partener.

Ileana Sterp a povestit că mama Geta nu a fost încântată de alegerea ei, invocând diferențele de statură dintre cei doi.

„Şi mama mi-a implementat în cap chestia asta:” Tu ești o femeie înaltă, ești o femeie de la rădacină”, asta e vorba ei. Zice: „Ție îți trebuie un bărbat pe măsură”. Când i l-am prezentat pe Dani, după ce a plecat, a zis: „Să nu te mai prind cu ăsta că îți rup picioarele”, (…) Am încercat să-i explic că nu fizicul e ceea ce contează cel mai mult, ci sufletul omului”, a declarat Ileana Sterp în emisiunea menționată.

Începutul relației dintre cei doi

În aceeași emisiune, Ileana Sterp a detaliat circumstanțele în care l-a cunoscut pe Daniel Aloman, menționând că relația lor a evoluat rapid.

  • „Ne-am cunoscut și după trei luni a fost ziua mea de naștere. Atunci mi-a pus inelul pe deget și cam asta a fost(…) Ne-am cunoscut la mare, el era prieten cu Culiță. Eu eram singură, Culiță era și el singur după o despărțire și am mers amândoi la mare.”
  • „Inițial eu nu am vrut să merg, dar m-am dus. Acolo Dani era și el cu o gașcă în vacanţă şi aşa ne-am întâlnit. Ne-am plăcut din prima. A existat o chimie de la prima întâlnire. El nu își mai lua privirea de la mine. Ne-am întâlnit seara la cină și eram destul de mulți. Acolo, el era chiar în fața mea la masă și nu își mai lua ochii de la mine. Am mers apoi într-un club unde am dansat și eu m-am îndrăgostit de mişcările lui, de dansul lui. Îi place foarte mult să danseze şi dansează foarte bine. Ne-am atras unul pe altul și apoi am tot vorbit, ne-am întâlnit. El a fost foarte hotărât de la început”, a povestit lleana Sterp.
Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro