Vești bune pentru milioane de pensionari! Vor primi ajutor de la stat înainte de Crăciun!

Aproximativ 2,7 milioane de pensionari din România, ale căror venituri sunt mai mici de 2.574 de lei, vor primi în luna decembrie un sprijin financiar de 400 de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a explicat într-o intervenție televizată că suma va fi virată direct cu pensia, iar fondurile necesare sunt asigurate de la bugetul de stat.

Oficialul a confirmat că plata se va face conform calendarului stabilit și a garantat că nu există probleme de finanțare. „Este doar o chestiune de timp până în decembrie, când 2,7 milioane de beneficiari vor primi acești bani. Referitor la restul de 400 de lei pe care trebuie să îl primească pensionarii cu venituri sub 2.574 de lei, acești bani vor veni odată cu pensiile”, a transmis Florin Manole, subliniind că nu există dificultăți bugetare pentru onorarea acestei obligații.

Ministrul Muncii a discutat și despre situația recalculării pensiilor, recunoscând existența unor întârzieri la aproximativ 220.000 de dosare. Potrivit acestuia, jumătate dintre cazuri au fost deja soluționate. Florin Manole a garantat că pensionarii afectați își vor primi drepturile financiare integral, retroactiv, începând cu 1 septembrie 2024, pentru toată perioada de decalaj.

Totodată, ministrul Muncii i-a îndemnat pe pensionarii cu venituri mici să se înscrie pentru a beneficia de voucherele de energie, un demers care se poate face la poștă, la primării sau online. Potrivit estimărilor, acest sprijin vizează peste două milioane de gospodării, totalizând peste patru milioane de persoane. Florin Manole a mai anunțat că Executivul dezvoltă un program cu fonduri speciale pentru a sprijini consumatorii care se încălzesc cu gaze, reiterând că pensionarii cu venituri mici reprezintă o prioritate.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro