Ministrul Apărării critică incidentele cu drone. Situația devine inacceptabilă pentru o țară care nu se află în război

Ministrul român al Apărării, Radu Miruță, și-a exprimat nemulțumirea legată de numărul tot mai mare de drone care intră în România. Oficialul a precizat că unele dintre aceste aparate aparțin Ucrainei, deși autoritățile române au discuții permanente cu statul vecin. Declarațiile au fost făcute în seara de 24 august 2026, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul Antena 3, conform informațiilor prezentate de Ziare.

În timpul intervenției televizate, ministrul a criticat situația creată și a subliniat că aceasta contravine regulilor internaționale. „Se discută în permanență cu partea ucraineană. Este o discuție și la nivel diplomatic. Nu este în regulă ce se întâmplă și nu suntem în situația asta doar pentru că numărul ăsta de situații crește, ne obișnuim cu ele și le acceptăm așa. Mi se pare mai de neacceptat ce se întâmplă pentru că România nu e o țară aflată în război care să sufere aceste consecințe ca urmare a faptului că este implicată în război. Sunt reguli de drept internațional acceptate de toată lumea”, a declarat Radu Miruță.

Șeful Apărării a atras atenția asupra volumului ridicat de intervenții generate de aceste incidente pe teritoriul național. „Numărul este foarte mare. Mă uitam pe o situație, vineri am avut patru cazuri, sâmbătă am avut 8 intervenții, duminică 6 intervenții, nu drone neapărat intrate în spațiul aerian, ci alergat cu echipe după resturi de drone găsite în diverse locuri, aveau explozibil, nu aveau explozibil, unele erau resturi, altele erau aproape întregi. Presupune resurse și activități pentru a asigura siguranța oamenilor de acolo și a militarilor noștri. Când este câte o alertă din asta de dronă, dincolo de ce se spune de un localnic, noi luăm în calcul cele mai negre scenarii. În trei zile, echipele s-au deplasat de 18 ori. Sunt la datorie și asta facem, dar România nu e o țară în război”, a explicat ministrul.

Aceste luări de poziție vin în contextul în care specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) au desfășurat căutări, începând de luni de la ora 6 dimineața. Operațiunea a vizat o dronă care a pătruns în spațiul aerian românesc și despre care se credea că s-a prăbușit în județul Galați.

Reprezentanții MApN au transmis anterior că, până în prezent, nu au fost depistate urme de impact. De asemenea, nu au fost descoperite fragmente sau alte elemente care să indice căderea vreunui obiect pe teritoriul național.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro