Antrenorul Dan Petrescu a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență la sfârșitul săptămânii trecute. Deși în spațiul public apăruseră recent informații optimiste cu privire la ameliorarea stării sale de sănătate și chiar despre o posibilă revenire în activitate, tehnicianul a avut nevoie de o procedură medicală complexă.
Conform informațiilor oferite de wowbiz.ro, problemele de sănătate cu care Dan Petrescu se confruntă de mai mult timp au dus la o intervenție la nivelul gâtului. Se pare că operația a avut loc în România, cel mai probabil într-o clinică din Cluj-Napoca, după ce au apărut anumite complicații care nu au mai permis amânarea actului medical.
Jurnalistul Horia Ivanovici a oferit detalii despre situația fostului internațional, citat de Fanatik: „Săptămâna trecută, Dan Petrescu s-a operat de urgență la gât. Înțeleg că au fost niște probleme. Și a trebuit să se opereze. Din ce am înțeles în România, probabil că la Cluj. Dar a avut o operație destul de complicată Dan Petrescu, săptămâna trecută. Este ok acum, îi dorim multă sănătate. Îi ținem pumnii, Dumnezeu să îl vindece. Dar la un momentdat au apărut niște complicații și a trebuit să se opereze de urgență săptămâna trecută. N-a fost o operație ușoară, a fost o operație la gât a lui Dan Petrescu. Acum e în refacere și să sperăm că totul va fi bine. S-a operat de urgență Dan Petrescu”.
În prezent, fostul antrenor se află în perioada de recuperare postoperatorie. Chiar dacă intervenția a fost una dificilă, starea sa actuală este stabilă, iar apropiații și lumea fotbalului speră într-o însănătoșire cât mai rapidă a acestuia.