Un tânăr a murit în timpul unei plimbări, după ce s-a DEZECHILIBRAT și a…

O zi de relaxare în natură s-a transformat într-o tragedie pentru un tânăr român în vârstă de 21 de ani, rezident în localitatea Borgoricco din provincia Padova. Potrivit publicației italiene Padova Oggi, citată de Observator, Alessio se afla la o plimbare cu prietenii în zona Pria di Arsiero, în a doua zi a Paştelui catolic. În timp ce se afla pe malul unui pârâu, acesta s-ar fi dezechilibrat și a căzut în apă, fiind imediat purtat de curenții puternici.

Echipele de salvare, compuse din pompieri, scafandri și personal medical Suem 118, au intervenit rapid la locul incidentului după apelul prietenilor victimei. Din păcate, trupul neînsuflețit al tânărului a fost localizat de scafandri la o adâncime de circa 6 metri și la o distanță de 50 de metri de locul prăbușirii. Deși medicii au început imediat manevrele de resuscitare odată ce a fost adus la mal, aceștia au fost nevoiți să declare decesul.

Comunitatea locală a fost profund afectată de acest eveniment, iar primarul din Borgoricco, Gianluca Pedron, a transmis un mesaj de solidaritate pentru familia îndoliată. „Administrația municipală din Borgoricco își exprimă profund condoleanțe pentru tragica trecere în neființă a tânărului nostru conațional, care a avut loc în după-amiaza zilei de luni de Paște, în Pria di Arsiero, lângă Vicenza. Această veste a lovit puternic întreaga noastră comunitate și ne lasă consternați de o pierdere atât de bruscă și dureroasă. În astfel de momente, cuvintele sunt greu de găsit, dar ne simțim obligați să ne exprimăm cea mai profundă simpatie și afecțiune familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au iubit. În numele tuturor cetățenilor, oferim cele mai sincere condoleanțe, alăturându-ne celor dragi în doliu cu respect și compasiune”, a declarat edilul.

Mama tânărului, Gina, a povestit pentru presa din Italia despre ultimele ore din viața fiului său, menționând că acesta era obosit după tura de noapte la locul de muncă. Alessio era angajat la o companie din Piombino Dese și, înainte de a pleca spre munte, lucrase până la ora 2 dimineața.

„Alessio lucra din octombrie anul trecut la Nuova Ompi, parte a grupului Stevanato, în Piombino Dese. De Paște, lucrase în tura de noapte și terminase lucrul la ora două. Înainte să adoarmă, se jucase puțin pe PlayStation. Luni dimineaţa, a plecat cu prietenii lui fără să știu. L-am sunat și l-am întrebat unde este. Mi-a răspuns și m-a liniștit, spunând că este cu prietenii lui de la clubul de fotbal Cittadellese, petrecând câteva ore împreună. Eu i-am spus: Ai făcut foarte bine, dragostea mea, că ai ieșit din casă, pentru că viața nu este doar muncă și responsabilitate, ci și distracție și lipsă de griji. Alessio era un băiat politicos, vesel, bun cu toată lumea. Nu m-a deranjat şi nici nu m-a enervat niciodată. Nu știu ce s-a întâmplat sau cum a alunecat și a ajuns în pârâu. Probabil era obosit de la muncă, pentru că își termina tura la 2 dimineața, dar chiar nu știu ce să cred. Alessio al meu a fost cu adevărat un băiat de aur”, a mărturisit mama victimei.

Autoritățile italiene continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul fatal.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro