Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Ilfov, și-a pierdut viața în noaptea de 31 iulie, în urma unui accident rutier produs pe DN 5D, în extravilanul localității Frătești, potrivit Giurgiuveanul.
Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a informat că un participant la trafic a sunat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 22:00, pentru a anunța producerea unui accident în care era implicată o motocicletă.
Polițiștii au ajuns la fața locului, iar primele cercetări au indicat că tânărul conducea motocicleta și, cel mai probabil, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și s-a izbit de un parapet de protecție.
În urma impactului, viața tânărului nu a putut fi salvată, decesul fiind constatat chiar la locul tragediei de autorități.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.