Un eveniment rutier grav a avut loc pe autostrada A1, unde o femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Bihor, și-a pierdut viața. Incidentul s-a petrecut luni seara, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, în zona localității Săliște, județul Sibiu.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, evenimentul s-a produs la kilometrul 268+700 de metri al autostrăzii. Primele informații arată că șoferiței i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, iar vehiculul transporta carne.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a precizat: „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un ansamblu rutier TIR pe A1, având direcţia de deplasare Sebeş- Sibiu, la km 268+ 700 m, în dreptul localităţii Sălişte, o femeie în vârstă de 41 de ani, din judeţul Bihor, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi ar fi intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului.” Detalii suplimentare despre acest caz au fost relatat de Digi24.
La scurt timp după producerea incidentului, la fața locului au fost trimise echipaje medicale și de intervenție pentru acordarea primului ajutor. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu au transmis că, la sosirea echipajelor, șoferița se afla în stop cardio-respirator.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean au menționat: „La sosirea echipajelor SAJ şi ISU, şoferiţa de 41 de ani se afla în stop cardio-respirator şi în consecinţă s-au început manevrele de resuscitare care au continuat aproape 50 de minute, dar, din păcate, fără succes.” În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, femeia nu a mai putut fi salvată, iar medicul prezent a declarat decesul.
Printre primele persoane care au ajuns la locul incidentului s-a aflat Szolosi Andrei, ambulanțier la Stația de Ambulanță Ștei. Acesta se afla în timpul liber și se deplasa spre București împreună cu familia atunci când a observat TIR-ul, intervenind de urgență.
Ambulanțierul a evaluat starea femeii și i-a asigurat calea aeriană. La scurt timp, în sprijinul său a venit și un paramedic din Sibiu, aflat de asemenea în trafic, care a apelat numărul de urgență 112. Cei doi au început manevrele de resuscitare înainte de sosirea echipajelor medicale și au continuat să acorde ajutor până când intervenția a fost preluată de salvatori. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate motivul care a dus la acest incident.
Femeia avea o fiică, care a postat un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook la aflarea vești că mama sa nu mai este. „Ai plecat mult prea repede din viața mea, draga mea mamă. Te iubesc si te voi iubi până la sfârșitul zilelor mele! Nu vreau sa accept încă faptul că faptul că trebuie să îmi continui drumul fără cea mai bună prietenă a mea, fără mama mea. Te iubesc, mami meu”, a scris aceasta.
În urmă cu un an, soțul femeii a murit în același mod, el fiind tot șofer de TIR. O persoană apropiată a transmis de asemenea un mesaj pe Facebook: „Această veste tristă a căzut ca un zid greu peste noi toți care am cunoscut-o. Dintr-o întâmplare am trecut pe acolo și am avut un sentiment de teamă ca nu cumva să se fi întâmplat ceva rău exact cu ea. Dumnezeu să îți dea putere, Denisa dragă să poți merge înainte. Durerea și lipsa Ionelei va rămâne cu tine toată viața, păstrează-i vie amintirea și urmează-i toate sfaturile bune. A fost un om minunat, mi-e greu să vorbesc despre ea la trecut, am fost colege câteva luni, până la pierderea lui Ionel. Se pare că Dumnezeu i-a vrut împreună și dincolo, să-și continue povestea ce au început-o aici. Sincere condoleanțe întregii familii. Dumnezeu să vă întărească pe toți!”, conform informațiilor publicate pe Kanal D.