Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, s-a stins din viață în somn la vârsta de 37 de ani, cu doar 12 ore înainte de nunta sa religioasă, conform informațiilor publicate de KanalD. Tragedia s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, descoperirea venind în dimineața zilei în care era programată cununia religioasă cu partenera sa, după cum notează și Digisport.
Cu numai o săptămână înainte, cei doi făcuseră cununia civilă, iar acesta publicase pe rețelele sociale o fotografie de la eveniment alături de mesajul: „Da, din toată inima”.
Cei care l-au cunoscut susțin că bărbatul nu dăduse semne că ar avea probleme. Atât la cununia civilă, cât și în seara dinaintea nunții, acesta s-ar fi comportat normal.
Conform informațiilor prezentate de Wowbiz, autopsia a indicat că Marius Totolici a suferit un infarct miocardic sever în timpul somnului. O arteră coronară ar fi fost blocată de depuneri de grăsime, situație care a dus la lipsirea mușchiului inimii de aportul necesar de sânge și oxigen, ulterior survenind un stop cardiorespirator.
Marius Totolici era implicat în fotbalul sibian, fiind apropiat de acest fenomen și sprijinind activitatea grupelor de copii și juniori ale clubului Voința Sibiu.
Reprezentanții formației au transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook:
„Drum lin, Mircea! Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru, care ne-a fost alături și ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii
și juniori. Gesturile sale și sprijinul oferit pentru micii noștri fotbaliști vor rămâne în amintirea noastră și ne bucurăm că l-am avut alături! În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”