Concurenții din emisiunea „Casa Iubirii” au participat în ediția de sâmbătă, 22 august, la o provocare care le-a pus la încercare creativitatea și curajul, potrivit KanalD. Băieții au fost nevoiți să danseze provocator și îmbrăcați sumar, în diferite costumații, în fața fetelor, care au fost cele care le-au acordat notele pentru a obține punctajul maxim.
Printre cei care au intrat în această competiție s-a numărat și Emanuel, care a purtat pantaloni scurți negri, ochelari negri cu ținte și mult sclipici pe corp. În timpul momentului său artistic, el a luat-o în brațe pe Alexandra și i-a oferit un trandafir alb pe care scrisese numele acesteia. Fetele au avut emoții în acel moment, fiindu-le teamă ca Emanuel să nu o scape pe concurentă din brațe, iar Andra a reacționat spunând: „Aoleu, îmi dai palpitații!”.
După dans, concurenții și fetele l-au aplaudat frenetic pe Emanuel, iar Ionescu a făcut o glumă și a precizat că va vorbi cu colegii să îi cumpere ceva de articulații. Prezentatoare emisiunii, Andreea Mantea, a intervenit și a menționat că ultimul moment le-a dat emoții celor prezenți, întrebând-o pe Alexandra dacă s-a speriat. Concurenta a răspuns: „Nu chiar, dar am avut puține emoții”.
Notele primite de Emanuel din partea fetelor au variat. Raffaella i-a dat nota 5 și a explicat: „Nu mă așteptam la mai puțin de la Emanuel. Foarte amuzant. Îmi place că a implicat-o pe Alexandra și cum a implicat-o. Mi-ai dat emoții. Ai niște genunchi foarte sănătoși. Doamne ajută să te mai țină câțiva ani.” Daniela i-a oferit nota 4,9, menționând că momentul a fost bun, dar că nota maximă o poate da doar lui Valentin, apreciind însă cum a luat-o pe Alexandra și cum a dansat. Aceeași notă de 4,9 i-au fost acordate și de Carolina, Andreea și Andra.
Diana i-a acordat nota 5 cu plus, afirmând: „A fost un moment senzațional. Mi-a plăcut foarte mult. Bravo! Nu cred că trebuie mai multe comentarii.” În timp ce Alexandra arăta trandafirul primit către camera de filmat, petalele au început să cadă. Alexandra i-a oferit lui Emanuel nota 5 cu trei plusuri, declarând: „Mi-a plăcut foarte, foarte mult. Am avut puține emoții. Nu mă așteptam la altceva, sincer. Îmi place ținuta, îmi place momentul, îmi place Emanuel, îmi place sclipiciul, îmi place tot.”
După ce băieții au mai defilat o dată, Andreea Mantea a anunțat rezultatele finale ale provocării. Emanuel s-a clasat pe primul loc și a obținut cel mai mare punctaj, și anume 34,6 puncte. Pe locul al doilea s-au clasat, la egalitate, Ahmed și Sergiu, cu 33,9 puncte, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Valentin, cu 33,1 puncte.