Tatăl elevei ucise în Bihor rupe tăcerea. Cine este bărbatul care i-a luat viața fetei de 18 ani chiar la fermă

O tragedie a zguduit localitatea Tămășeu din județul Bihor, unde o elevă de 18 ani a fost descoperită decedată pe un teren agricol. Adolescenta se afla la o fermă de animale pentru a efectua stagiul de practică obligatoriu, însă trupul ei neînsuflețit a fost găsit ulterior în apropierea exploatației, prezentând urme de violență în zona gâtului.

Principalul suspect în acest caz este un bărbat de 39 de ani, angajat ca cioban la ferma respectivă. Potrivit publicației ebihoreanul, acesta este un recidivist care fusese condamnat anterior la 14 ani de închisoare pentru omor și tâlhărie, fiind eliberat recent.

Tatăl victimei, ajuns la locul unde a fost găsit cadavrul, a lansat acuzații extrem de grave la adresa autorităților și a modului în care s-a desfășurat intervenția de salvare. „Un cioban, recidivist criminal, mi-a executat fiica. Făcea practică la el”, a declarat bărbatul, citat de Știrile Kanal D.

Bărbatul susține că transportul medical a ajuns mult prea târziu la locul incidentului, în ciuda apelurilor repetate la numărul de urgență. „Stau și se uită unul la celălalt…În ce țară trăim? O oră și jumătate m-am rugat să trimită un echipaj să o salveze. Am sunat de 6 ori. După o oră și jumătate a venit ambulanța”, a mai precizat părintele îndurerat.

Înainte de incident, eleva fusese contactată prin apel video de către profesoara sa dirigintă, care dorea să verifice prezența acesteia la practică. După această scurtă conversație, tânăra nu a mai răspuns la telefon, fiind văzută ultima dată de martori în compania suspectului.

După comiterea faptei, presupusul agresor a fugit, mobilizând forțe impresionante de ordine. „Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfăşoară activităţi pentru depistarea unui bărbat- Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, judeţul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, judeţul Bihor”, a transmis IPJ Bihor în timpul operațiunilor de căutare.

Urmărirea a implicat utilizarea dronelor și a câinilor de urmă, suspectul fiind localizat și capturat vineri seara, după câteva ore de căutări, în timp ce se ascundea într-o cultură de rapiță.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro