Un accident mortal s-a petrecut în Slatina, în urma unei coliziuni violente care a avut loc pe o șosea din municipiu. Potrivit informațiilor furnizate de BZI, evenimentul rutier s-a produs pe strada Milcov.
Tragedia a avut loc pe data de 31 august a.c., în jurul orei 03:10. În mașină se aflau trei tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă din cauze momentan neclarificate și a ajuns direct într-un stâlp. În urma impactului frontal extrem de puternic, șoferul în vârstă de 17 ani a murit pe loc.
Pasagerii aflați în autoturism au fost răniți în urma evenimentului. Este vorba despre fratele șoferului, în vârstă de 14 ani, și proprietarul mașinii, în vârstă de 20 de ani. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina și cadre medicale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că minorul aflat la volan nu deține permis de conducere.
IPJ Olt a deschis o anchetă și a întocmit un dosar penal. Cercetările vizează mai multe capete de acuzare, după cum a transmis instituția:
„La data de 31 august a.c., în jurul orei 03:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Milcov, din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma evenimentului, conducătorul auto a decedat, iar un tânăr de 20 de ani și un minor de 14 ani, pasageri în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că minorul nu deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”.