O femeie în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața joi dimineață, în urma unui accident petrecut în timpul unor lucrări agricole în extravilanul satului Băltinești, din județul Vrancea. Mădălina a murit după ce a fost prinsă în freza unui tractor, conform informațiilor publicate de Wowbiz.ro.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în jurul orei 09.54. Un bărbat de 54 de ani a anunțat autoritățile că, în timp ce efectuau lucrări agricole, femeia a căzut de pe utilaj după ce acesta a trecut peste o denivelare, fiind ulterior prinsă în mecanismul de lucru.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță de tip C2 cu medic, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe victimă, constatând decesul.
„Astăzi, în jurul orei 09.55, Serviciul de ambulanță Județean Vrancea a fost solicitat să intervină în localitatea Băltinești, unde o persoană de sex feminin, în vârstă de 31 de ani, a fost prinsă sub o freză agricolă. La locul solicitării a fost direcționată de urgență o ambulanță de tip C2 cu medic din cadrul Stației Centrale Focșani. La sosirea echipajului medical, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața. În urma evaluării medicale, medicul a constatat decesul la fața locului”, a transmis SAJ Vrancea.
În acest caz, polițiștii din Vrancea au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„La data de 9 iunie a.c, în jurul orei 09.54, polițiștii din cadrul inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Tifești, cu privire la producerea unui eveniment în timpul efectuării unor lucrări agricole, în extravilanului satului Bătinești. Din primele verificări efectuate la fața locului a reușit faptul că, în timp ce bărbatul ar fi efectuat lucrări agricole cu un utilaj agricol, prevăzut cu freză, o femeie în vârstă de 31 de ani, care s-ar fi aflat pe utilaj, ar fi căzut în urma trecerii peste o denivelare, fiind prinsă de mecanicul acestuia. Din nefericire, în urma evenimentului, femeia a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a transmis IPJ Vrancea.