O femeie și-a găsit sfârșitul după ce a petrecut aproape două zile pe un pat de spital, în așteptare, la camera de gardă. Cazul a stârnit revoltă, după ce s-a aflat că pacienta a îndurat dureri insuportabile și a fost tratată cu indolență.
Tragedia a avut loc în Italia, la Spitalul Ruggi din Salerno. Detaliile despre acest caz cutremurător au fost relateaza de Observatornews.
Totul a început în dimineața zilei de 3 martie 2025, la ora 3:05. Atunci s-a prezentat la spital Cristina Pagliarulo, în vârstă de 41 de ani, care acuza dureri severe.
După zece ore de așteptare, femeii i s-a făcut un CT. Rezultatele indicau clar o problemă gravă, însă cadrele medicale nu au reușit să recunoască semnele ischemiei intestinale.
În tot acest timp, femeia suferea vizibil. Martorii spun că plângea și implora ajutorul medicilor.
În loc să primească tratament, Cristina a fost suspectată că exagerează. O doctoriță, deranjată de insistențele ei, a solicitat intervenția unui psiholog. A urmat o lungă perioadă de tăcere și pasivitate medicală.
Abia în după-amiaza zilei de 4 martie, la ora 17:30, pacienta a fost dusă în sala de operație. Însă timpul pierdut a fost fatal. Autopsia a arătat că organismul Cristinei suferise deja leziuni ireversibile.
Concluziile medico-legale au fost prezentate într-o emisiune difuzată recent, Fuori dal coro. Raportul arată că o intervenție la timp ar fi putut salva viața pacientei.
„Dacă pacienta ar fi fost operată în decurs de șase ore de la apariția simptomelor, ar fi fost evitată ischemia intestinală și, în consecință, necroza extinsă. Întârzierea tratamentului chirurgical a fost de așa natură încât a depășit marja de eroare acceptabilă, configurând o culpă evidentă[…]. Legătura cauzală dintre lipsa intervenției și deces este științific dovedită”, se menționează în concluziile medico-legale.
Procuratura a deschis o anchetă penală în acest caz. Sunt vizate șapte persoane, printre care medici și personal paramedical.
Acestea sunt cercetate pentru neglijență și conduită medicală defectuoasă, conform informațiilor publicate de TGCom24.