Un cetățean român de 44 de ani, îmbrăcat în haine clericale, a fost arestat în Ouranoupoli, Grecia, în baza unui mandat european de arestare emis de România pentru infracțiuni rutiere. Informația a fost transmisă luni de agenția elenă ANA, potrivit Știrile ProTV.
Poliția greacă l-a reținut sâmbătă, în timp ce bărbatul se îndrepta, se pare, spre comunitatea monastică de la Muntele Athos.
Potrivit documentelor emise de România, citate de Agerpres și preluate de Știrile ProTV, bărbatul a fost condamnat la un an, cinci luni și 20 de zile de închisoare. Condamnarea a urmat unor rețineri pentru conducere fără permis la Constanța, în 2023, și la Vaslui, în 2025.
Luni, românul a fost prezentat unui procuror din Salonic și a rămas în stare de reținere. Autoritățile elene au cerut clarificări privind faptele comise, înainte de a decide dacă dosarul va fi înaintat camerei de apel competente.