Joi dimineața, pe DN 13, în afara localității Feldioara din județul Brașov, a avut loc un accident în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române, traficul pe DN 13 Brașov – Rupea este temporar oprit în zona accidentului.
În urma coliziunii, o persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe durata cercetărilor efectuate la fața locului, circulația este deviată printr-o parcare din apropiere.
Tot joi, în județul Suceava, o autospecială a Poliției Rutiere, aflată în misiune pentru un alt accident cu două victime, a fost implicată într-un incident rutier.
Autospeciala, o Dacia Logan care circula cu semnalele acustice și luminoase pornite, a fost lovită de un autoturism Ford condus de un bărbat care nu a respectat prioritatea, potrivit Monitorul de Suceava.
Niciunul dintre ocupanții celor două vehicule nu a fost rănit, însă autospeciala a fost scoasă temporar din uz pentru reparații.
Șoferul Fordului, un bărbat în vârstă de 72 de ani din Suceava, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, la fel ca și agentul de poliție aflat la volan.
Bătrânul a fost amendat cu 1.825 de lei și a rămas fără permis pentru 90 de zile. La locul incidentului a fost trimisă o altă autospecială pentru a continua intervenția.