O femeie în vârstă de 45 de ani din Râmnicu Vâlcea, Valentina Dumitru, și-a pierdut viața după ce a suferit complicații neurologice majore în urma unei proceduri de estetică facială realizată într-un cabinet privat din Capitală. Cazul, relatat inițial de Cancan, a intrat în atenția Ministerului Sănătății, care a dispus demararea unei anchete de urgență.
Pacienta venise la București pentru un lifting facial, o intervenție chirurgicală menită să îndepărteze surplusul de piele și să redea tonusul feței. În timpul operației, starea de sănătate a femeii s-a degradat subit, fiind necesară transportarea ei de urgență la unitatea medicală pentru stabilizare. Examenul clinic a relevat o hemoragie intracraniană masivă, cauzată, cel mai probabil, de fisurarea unui vas de sânge.
Soțul victimei, Sorin Dumitru, a fost anunțat telefonic de medicul estetician despre situația critică apărută pe masa de operație. „M-a sunat domnul doctor, panicat așa la voce: „domnule Dumitru, țin să vă anunț că a apărut o complicație și am chemat salvarea, vă rog frumos să veniți aici, nu știu ce s-a întâmplat”. Vă dați seama că am rămas fără grai”, a declarat acesta.
Investigațiile ulterioare au arătat prezența unui anevrism, motiv pentru care Valentina a fost supusă unei intervenții neurochirurgicale de urgență pentru cliparea vasului afectat. Deși primele semne postoperatorii păreau încurajatoare, pacienta fiind conștientă pentru o scurtă perioadă, starea ei s-a înrăutățit iremediabil.
Mugurel Rădoi, medic primar neurochirurgie vasculară, a explicat evoluția cazului pentru Observator: „Într-o luni am efectuat intervenția chirurgicală de clipare a acestui anevrism, lucrurile au decurs bine, pacienta postoperator în ziua respectivă s-a trezit, a vorbit, a fost conștientă, la fel și marți dimineață, însă din decursul după-amiezii zilei de marți, evoluţia ei a fost din ce în ce mai proastă. În ciuda intervenției noastre, a doua zi evoluţia dânsei a fost și mai proastă”.
După zece zile petrecute în comă profundă, femeia a încetat din viață. Familia acuză acum nereguli grave, susținând că intervenția estetică a fost realizată fără un set complet de analize prealabile și într-un spațiu care nu ar fi îndeplinit standardele sanitare necesare.
Ministerul Sănătății verifică acum dacă unitatea privată era autorizată pentru astfel de proceduri și dacă protocoalele medicale au fost respectate integral în cazul pacientei din Vâlcea.