Ileana Sterp a vorbit despre perioada dificilă prin care trece după despărțirea de Daniel Aloman. La câteva luni de la divorț, influencerița a recunoscut că experiențele recente au schimbat-o și încearcă să se adapteze la noua etapă din viața sa. Potrivit Wowbiz, ea a ales să le răspundă urmăritorilor care au observat că nu mai este la fel de prezentă și energică online.
Influencerița a mărturisit că are zilnic parte de provocări și momente care o pun la încercare, însă încearcă să accepte ceea ce nu poate controla. Ea a spus că își oferă timpul necesar pentru a se vindeca și a le oferit un răspuns celor care i-au cerut să revină la cum era înainte. „Mi-a zis cineva: «adu-o pe Ileana de dinainte înapoi, ne este dor de ea» Oh, dacă ați ști voi prin câte schimbări a trecut Ileana și încă trece… dacă ați ști câte provocări întâmpină zilnic și cu câte se confruntă. Da, poate într-o zi o veți revedea pe Ileana veche aici… până atunci, îmi dau voie să traversez această perioadă așa cum e ea și o accept”, a declarat ea pe rețelele de socializare.
După apariția zvonurilor, Ileana Sterp a confirmat oficial că mariajul s-a încheiat, dar a păstrat discreția în privința motivelor. Într-un interviu, ea a explicat că nu va da detalii despre problemele din căsnicie pentru a nu-i afecta imaginea fostului soț și pentru a evita un conflict public, de dragul copiilor. „Nu, chiar nu vreau să vorbesc niciodată despre asta, adică nu. Asta ar însemna să-l denigrez pe el și nu… Îți dai seama că n-o să fac asta niciodată, adică nu. De violență nu a fost vorba niciodată, nu. Chiar nu vreau să vorbesc, n-am dat nicio declarație despre ce s-a întâmplat și nici n-o să dau, pentru că asta ar însemna să intru într-un război cu el, eu să zic despre el, el după aia. (…) Copiii o să crească, o să citească. Nu vreau scandaluri, nu. E ok”, a declarat ea, conform SpyNews.