Actorul Lucian Viziru a ajuns din nou pe patul de spital și a fost internat de urgență, după ce a postat o fotografie în mediul online care i-a îngrijorat pe fani. În urma acestei apariții, în spațiul public au circulat mai multe zvonuri și speculații privind starea sa de sănătate, potrivit Spynews.
În spațiul public s-a scris că actorul s-ar confrunta cu o boală gravă, mai precis cu cancer la pancreas. Alte speculații au apărut după un live susținut alături de Nicoleta Luciu, unde artistul a menționat că are burtă mare, iar cei de pe live au început să spună că acesta ar avea ciroză.
Lucian Viziru a reacționat rapid și a negat toate informațiile false. El a explicat că a ajuns la camera de gardă pentru mai multe investigații, din cauza reapariției unei afecțiuni mai vechi, o nevralgie de trigemen care îl sâcâie încă din anul 2015.
„Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026. De data asta e o nevralgie de trigemen, care mă sâcâie din 2015. Caut clinică/neurolog bun pe nevralgia de trigemen.”, a spus acesta.
Actorul a subliniat că nu are probleme de sănătate grave și a infirmat zvonurile despre cancer pancreatic. „Nu are nicio legătură cu realitatea. Am fost la camera de gardă, pentru că am o nevralgie de trigemen. Atât. Dar, nevralgia de trigemen e o boală pe care o duc pe picioare cu pastile, nu e nimic grav. Nu e vorba despre cancer pancreatic”, a declarat Lucian Viziru.
Despre discuțiile legate de ciroză, el a explicat cum au pornit acestea. „Am avut ieri un live cu Nicoleta Luciu, comentan despre una, despre alta și la un moment dat i-am zis că ce burtă mare am. Cei de pe live au început să zică că am ciroză”, a clarificat artistul.