Învățătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi a beneficiat de îngrijiri medicale din partea echipelor din Târgoviște și Ploiești, înainte de a fi transferată la Unitatea pentru Mari Arși din Iași. Potrivit Kanal D, acest pas s-a dovedit decisiv după ce s-a eliberat un loc în secția specializată, iar medicii îi oferă în prezent o șansă reală la recuperare.
Primele cuvinte rostite de cadrul didactic au fost despre elevii săi, care au coborât de pe munte și au cerut ajutor unui cioban, după ce grupul cobora spre Padina. Deși doi copii au fost răniți ușor, ceilalți s-au mobilizat, iar învățătoarea a povestit că lecțiile despre reacția în situații de urgență s-au dovedit salvatoare.
„Ei sunt îngerii mei. Am vorbit cu fiecare, şi aşa i-am numit, îngerii mei. Dacă un copil ar fi păţit ceva, pentru mine ar fi fost foarte greu”, a declarat învățătoarea. Aceasta a adăugat că unii elevi au fost loviți și trântiți, în timp ce alții au rămas pe picioare, au luat telefonul și au mers la ciobani.
Starea de sănătate rămâne însă sub atentă monitorizare, deoarece femeia are mai multe organe interne afectate, iar medicii suspectează o fractură. Mihaela Perțea, șef Secție Microchirurgie Reconstructivă, a explicat că a fost vorba despre o traumă și o cădere de la același nivel din cauza curentului electric și a faptului că pacienta a fost aruncată.
Fiica pacientei, Lavinia Topolianu, a menționat că starea s-a îmbunătățit de la zi la zi, însă pot apărea în continuare complicații, iar faza de recuperare va dura câteva luni sau chiar ani. Cadrul didactic, care trebuia să întâmpine o nouă generație de elevi din toamnă, exclude varianta pensionării.
„Aş putea să ies şi la pensie, dar nu vreau. După ceea ce mi s-a întâmplat, simt nevoia să fiu în locuri unde să pot socializa, să trec mai uşor peste”, a mai spus femeia.