Statul acordă o indemnizație lunară de hrană pentru angajații din învățământul de stat care au venituri nete de cel mult 6.000 de lei. Măsura vine în contextul discuțiilor despre o posibilă grevă generală sau suspendarea anului școlar 2025–2026, potrivit Wowbiz. Ministerul Finanțelor a emis un ordin care clarifică acordarea acestor sume pentru bugetarii din Educație.
Banii vor fi virați prima dată pe 14 februarie 2026 și ulterior vor fi plătiți în fiecare lună, alături de salariu. Prevederile ordinului se pun în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026. Calculul indemnizației se face raportat strict la salariul net, fără includerea altor sporuri sau ajutoare de același tip.
De acest drept beneficiază angajații din învățământul de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 de lei inclusiv. Banii vor ajunge doar la cei care nu primesc deja un alt sprijin financiar pentru hrană.
Modificarea are la bază Legea 141/2025, care a coborât plafonul de eligibilitate de la 8.000 la 6.000 de lei net. Decizia este inclusă în setul de măsuri de austeritate asumate.