Plata cunoscută sub denumirea de „taxă pe apa de ploaie” nu reprezintă un cost pentru precipitațiile propriu-zise, ci contravaloarea serviciilor de colectare și epurare a apelor meteorice care ajung în rețeaua publică de canalizare. În zonele urbane, unde suprafețele sunt predominant asfaltate sau betonate, apa provenită din precipitații sau din topirea zăpezii nu se poate infiltra natural în pământ, fiind preluată de infrastructura orașului.

Procesul prin care apa este preluată de pe acoperișuri, terase sau curți betonate și direcționată către stațiile de epurare generează cheltuieli semnificative pentru furnizorii de servicii. Potrivit explicațiilor oferite de operatorii de profil, apele pluviale sunt tratate similar apelor uzate, necesitând transport și procesare, etape care implică, la rândul lor, costuri operaționale ridicate.

Pentru locatarii de la bloc, acest cost este inclus, de cele mai multe ori, direct în factura lunară de întreținere. Calculul se realizează ținând cont de suprafața acoperișului și de platformele betonate aferente imobilului. În cazul proprietarilor de case, aceștia sunt obligați să achite taxa dacă locuința lor este racordată la sistemul public de canalizare, sub premisa că apa colectată de burlane ajunge în rețeaua administrată de operator.

Operatorii de apă și canalizare susțin că tariful este justificat de efortul logistic depus, în special în perioadele cu precipitații masive. Atunci, rețelele sunt suprasolicitate, iar transportul apei către stațiile de epurare prin intermediul stațiilor de pompare consumă cantități mari de energie electrică. De asemenea, intervențiile pentru curățarea conductelor care pot fi colmatate de deșeuri reprezintă un alt factor de cost important.

Stabilirea valorii de plată nu se bazează pe un contor propriu-zis, ci pe o formulă de calcul estimativă, definită prin înmulțirea suprafeței deținute cu precipitațiile medii multianuale. Valorile orientative utilizate în acest proces sunt de 0,5 metri cubi pe metru pătrat pe an pentru agenții economici, 0,3 metri cubi pentru domeniul public și 0,2 metri cubi pentru utilizatorii casnici și asociațiile de proprietari.

Costul final se obține prin înmulțirea volumului anual rezultat cu tariful local aplicat pentru serviciile de canalizare. În România, prețurile variază, în general, între 4 și 8 lei pe metru cub fără TVA, ajungând la un interval de 5-9 lei cu TVA inclus. Conform unei analize publicate de redactia.ro, pentru o locuință cu o suprafață de 100 de metri pătrați, taxa anuală este de aproximativ 120 de lei, ceea ce înseamnă un cost lunar de circa 10 lei.

În cazul unei proprietăți cu o suprafață totală de 300 de metri pătrați, care include clădirea și curtea betonată, taxa anuală estimată se ridică la 360 de lei. Este important de reținut că această plată este obligatorie chiar dacă apa nu ajunge direct în sistemul de canalizare prin rigole vizibile, fiind suficient ca imobilul să fie situat într-o zonă deservită de o astfel de rețea publică.