Fostul membru al trupei Axxa Mihai Onilă a fost operat de urgență. Artistul a trecut prin momente grele din cauza unei pancreatite

Mihai Onilă, în vârstă de 55 de ani și fost membru al trupei Axxa, a trecut printr-o cumpănă și a ajuns de urgență pe masa de operație. Artistul a fost internat în stare gravă din cauza unei probleme de sănătate, iar medicii au decis că intervenția chirurgicală nu mai putea fi amânată, după cum notează Kfetele.

Soția artistului, Laura, i-a fost permanent alături în această perioadă și a trăit zile pline de teamă. Aceasta a mărturisit că a fost nevoită să găsească puterea de a face față singură unei situații extrem de apăsătoare, în timp ce soțul ei a trecut cu bine de o pancreatită acută severă.

După ce a petrecut mai multe zile la terapie intensivă, Mihai Onilă a ieșit de la Terapie Intensivă și se află în prezent în perioada de recuperare. Medicii continuă să-i monitorizeze evoluția, iar starea lui este stabilă, deși face eforturi pentru a ajunge la starea de bine.

Soția artistului a transmis un mesaj despre momentele prin care a trecut familia. „În ultimele zile am trecut și încă trec prin momente extrem de grele, încercări care ne-au pus la încercare sufletul și puterea, prin spitalizarea și cumpăna prin care trece Mihai”, a scris aceasta.

Laura Onilă a vorbit și despre sprijinul primit în aceste momente dificile. „Mihai tocmai ce a ieșit de la terapie intensivă. A trecut cu bine de o pancreatită acută severă. Acum este în perioada de recuperare. Așteptăm să vedem cum decurge și o să revenim cu detalii”, a declarat ea, potrivit Click.ro.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro