În fiecare an, pe 24 septembrie, credincioșii ortodocși și greco-catolici o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Tecla, recunoscută ca mijlocitoare pentru iertarea sufletelor și pentru darul vindecării bolnavilor. Devotamentul său față de Hristos, manifestat încă din copilărie, și credința neclintită au făcut-o una dintre cele mai respectate sfinte din tradiția creștină.
Sfânta Tecla este considerată prima femeie martiră pentru credința creștină. Născută în cetatea Iconiu, într-o familie păgână, ea a fost logodită cu Tamir, un tânăr dintr-un neam ales. În timpul unei vizite a Sfântului Apostol Pavel, care propovăduia Evanghelia în cetate, Tecla a ascultat cu atenție învățăturile acestuia, care au impresionat-o profund.
Ca urmare, ea a ales să îmbrățișeze credința creștină, trăind în feciorie și renunțând la logodnă și la planurile de căsătorie. Această decizie a stârnit furia mamei sale, care a pedepsit-o cu bătăi și înfometare, încercând să o determine să renunțe la credință.
Neclintită în credință, Tecla a fost adusă în fața judecătorului cetății și condamnată la arderea pe rug. În mod miraculos, după ce a fost aruncată în foc, a ieșit nevătămată. După acest eveniment, a urmat Sfântul Pavel până în Antiohia.
Acolo, un tânăr îndrăgostit de ea, refuzat, a denunțat-o autorităților ca fiind creștină. A fost aruncată în mijlocul fiarelor sălbatice, însă acestea nu au atins-o, iar viața i-a fost din nou cruțată.
Cu binecuvântarea Sfântului Pavel, Tecla s-a retras într-un loc pustiu, la Maloula, în Siria, unde a primit darul vindecării bolnavilor. Faima sfințeniei sale s-a răspândit rapid, iar vracii din zonă, simțindu-se amenințați, au instigat localnicii împotriva ei.
Pentru a scăpa de prigoană, Tecla s-a rugat, iar în urma rugăciunilor sale, o stâncă s-a despicat miraculos, oferindu-i adăpost și devenind mormântul său, conform sursei crestinortodox.ro.
Sfânta Tecla este considerată mijlocitoare pentru iertarea sufletelor și sprijin pentru cei aflați în suferință sau în luptă cu ispitele. În rugăciunile adresate ei, credincioșii îi cer să fie ocrotitoare a celor nedreptățiți, alinare a durerilor și călăuză pentru tineri în credință.
Se roagă, de asemenea, ca dorința de cer și râvna sfântă să fie dăruite monahilor și monahiilor care și-au dedicat viața slujirii Domnului. Rugăciunea amintește: „Ceea ce ai fost întocmai cu Apostolii, dăruiește-ne să devenim apostoli ai lui Dumnezeu prin viețuirea, faptele și cuvintele noastre, ca să fim lumină în lume.”
Credincioșii îi cer Sfintei Tecla să mijlocească pentru iertarea sufletelor celor dragi trecuți la cele veșnice, amintind că ea s-a rugat pentru sufletul răposatei Falconila, izbăvind-o din focul veșnic. De asemenea, cer ajutor pentru a împlini făgăduințele Sfântului Botez, pentru spălarea păcatelor prin pocăință și pentru dobândirea unei vieți virtuoase, îndreptate spre mântuire.
Rugăciunea se încheie cu o cerere ca Sfânta Tecla să înalțe rugăciuni către Domnul Hristos pentru întărirea poporului credincios în fapte bune, pentru dăruirea celor necesare în viață și pentru păzirea de căderi în păcat, spre lumina veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.