Eduard Sandler, antrenorul echipei de baschet Dynamo Vladivostok, a încetat din viață la vârsta de 44 de ani în urma unui accident. Acesta a pierdut controlul unui jet-ski la Vladivostok și a intrat într-un dig, potrivit Wowbiz. Impactul a fost extrem de puternic, iar tehnicianul și-a pierdut viața pe loc. Deși medicii au sosit la fața locului, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au constatat decesul.
Tragedia a avut loc pe data de 28 iulie, conform presei din Rusia. Vestea morții antrenorului a căzut ca un șoc pentru lumea sportivă, el lăsând în urmă o carieră în acest domeniu. De-a lungul anilor, tehnicianul și-a dedicat viața dezvoltării baschetului.
Reprezentanții clubului Dynamo Vladivostok au transmis un mesaj pe rețelele sociale după această dispariție. „Eduard Mihailovici Sandler a încetat din viață. Este o pierdere de neînlocuit pentru întreaga comunitate sportivă din regiunea Primorje și pentru baschetul rus”, a transmis clubul. Mesajul a menționat că antrenorul și-a dedicat viața dezvoltării sportului, formării jucătorilor și construirii unui sistem puternic.
Reprezentanții echipei au adăugat că, datorită energiei, caracterului și devotamentului său, clubul Dynamo a obținut rezultate remarcabile și victorii importante. „Toți cei care l-au cunoscut îl vor păstra în memorie ca pe un om care a iubit din toată inima baschetul și regiunea Primorje”, se mai arată în mesaj. Clubul a transmis de asemenea cele mai sincere condoleanțe familiei, apropiaților, prietenilor, colegilor și tuturor celor care trec prin această pierdere.