O veste tristă a lovit-o pe Mihaela Borcea, care trece printr-o perioadă extrem de grea. Aceasta a făcut un anunț pe rețelele de socializare despre cel care i-a fost alături întreaga viață, după cum a relatat Kfetele.
Tatăl Mihaelei Borcea s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani. Vedeta este răpusă de durere și a împărtășit vestea dureroasă cu cei care o urmăresc în mediul online.
Fosta soție a lui Cristi Borcea l-a descris pe tatăl său drept un om puternic, pozitiv și un adevărat luptător. Aceasta a menționat că el a reușit să treacă prin încercările vieții cu demnitate.
Mihaela Borcea a dezvăluit că tatăl ei va rămâne pentru totdeauna eroul său. Ea a mărturisit că și-ar fi dorit să mai aibă măcar o dată ocazia să-l îmbrățișeze și să-i audă glasul.
În mesajul transmis pe rețelele de socializare, vedeta și-a exprimat durerea pricinuită de această pierdere. Ea a lăsat un text emoționant pentru cel care a ghidat-o în viață.
„Taticul meu drag, astăzi s-a oprit o parte din lumea mea… Ai fost un luptător, un om puternic, pozitiv, care a trecut prin încercările vieții cu demnitate și cu fruntea sus. La 86 de ani, ai lăsat în urma ta nu doar amintiri, ci o viață întreagă de iubire, sacrificii și lecții pe care le vom purta mereu în suflet. Nu sunt suficiente cuvintele pentru durerea pe care o simt astăzi. Aș vrea să mai pot să te strâng o dată în brațe, să-ți mai aud glasul și să-ți spun cât de mult te iubesc. Drum lin către lumină, tăticul meu iubit! Odihnește-te în pace după toate luptele pe care le-ai dus. Pentru mine vei rămâne mereu eroul meu, luptătorul meu, tatăl meu iar eu febletea ta. Te voi iubi până la sfârșitul vieții mele și te voi purta mereu în inima mea. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Mihaela Borcea.