Un accident rutier a avut loc pe DN 67 C, la kilometrul 134, pe direcția de mers Sebeș-Șugag. Evenimentul s-a petrecut într-o zi de duminică, 30 august 2026. În urma acestui eveniment, un tânăr și-a pierdut viața pe loc.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, citate de WOWbiz, victima este Denis Morea. Ac Acesta avea 28 de ani și era din județul Alba. Tânărul a locuit în satul Vurpăr din comună, fiind din Vințu de Jos.
Tânărul se afla pe o motocicletă în momentul producerii tragediei. Din primele date, el ar fi pierdut controlul vehiculului său. Ulterior, motocicleta s-a izbit violent de un parapet metalic amplasat pe marginea părții carosabile.
Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îl salveze pe tânăr. În urma impactului, acesta a fost grav vătămat și nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Denis Morea era pasionat de motociclete. De asemenea, el practica și fotbalul, fiind legitimat la echipa Spicul Daia Română. Pentru această formație, el a evoluat în prima etapă și s-a aflat în lot timp de trei sezoane.
Reprezentanții clubului de fotbal au transmis un mesaj în urma decesului. „Cu profundă tristețe și durere în suflet, clubul nostru anunță trecerea în neființă a jucătorului nostru, Denis Morea, în urma unui tragic accident rutier de motocicletă, petrecut în această dimineață. Suntem profund îndurerați de această pierdere și transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi lui Denis. În aceste momente cumplite, gândurile și inimile noastre sunt alături de familia lui. Clubul va fi alături de ei și îi va sprijini în aceste clipe atât de grele. Denis va rămâne mereu în inimile noastre și în memoria clubului”, se arată în mesajul publicat de echipa de fotbal Spicul Daia Română.
În cauză, autoritățile continuă verificările. Polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.