Mulți admiratori ai interpretei Irina Loghin nu cunosc un detaliu important din viața personală a artistei. Numele complet din actele de identitate este Irina Loghin Cernea, nume pe care l-a purtat după căsătoria cu Ion Cernea, potrivit Wowbiz.
Ion Cernea a fost campion la lupte greco-romane și s-a stins din viață anul trecut, la vârsta de 89 de ani. Cei doi au fost căsătoriți timp de 50 de ani și au avut împreună doi copii, pe Ciprian și Irinuca. Numele Cernea are o însemnătate aparte pentru artistă, fiind legat de omul alături de care și-a petrecut 60 de ani din viață.
În lumea artistică, Irina Loghin a ales să își continue cariera folosind numele sub care debutase și pe care publicul îl cunoștea deja. Generații întregi au ascultat-o și au îndrăgit-o sub acest nume, fără să știe că în buletin numele complet include și Cernea.
Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc pe vremea când artista avea 24 de ani. Cel care le-a făcut cunoștință a fost Benone Sinulescu. La acea vreme, Ion Cernea frecventa Centrul de Pregătire 23 August fiind sportiv de performanță, în timp ce artista făcea parte din Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne.
Într-un interviu acordat cu ani în urmă, Ion Cernea a povestit despre înțelegerea pe care au făcut-o încă din primele zile ale căsniciei: „Prima înțelegere a noastră a fost: te ocupi de muzică? Faci tot ce vrei și ce crezi că e mai frumos și să fii în banca ta! Iar în sport nu te bagi peste mine și nici eu peste tine! Această înțelegere a dus mai departe că și astăzi avem o familie închegată, la locul ei, și poate și stimată de toți cei care ne cunosc!”
Această promisiune a fost respectată zeci de ani, contribuind la relația solidă a celor doi. Irina Loghin s-a născut în Gura Vitioarei, din județul Prahova, și a devenit una dintre cele mai importante voci ale folclorului românesc, cu o carieră de peste șase decenii.