Cristian Chivu a bifat o realizare istorică în fotbalul italian, reușind să câștige titlul de campion cu Inter Milano chiar la sezonul său de debut ca antrenor principal al echipei de seniori. Potrivit informațiilor publicate de noutati.info, tehnicianul român a condus formația „nerazzurra” către cel de-al 21-lea trofeu de campioană din palmaresul clubului.
Performanța a fost pecetluită matematic în etapa a 35-a din Serie A, după ce Inter s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la Parma, într-o partidă disputată pe stadionul San Siro. Rezultatul marchează o ascensiune rapidă pentru Chivu, care în urmă cu doar un an activa tot pe banca Parmei.
Presa sportivă din Peninsulă a reacționat imediat, aducând elogii fostului internațional român. Reputata publicație Gazzetta dello Sport a subliniat capacitatea lui Chivu de a gestiona un vestiar dificil după un sezon anterior fără trofee și după eșecul dur din finala Champions League cu PSG.
„Campion al Italiei in primul an pe banca lui Inter: Cristian Chivu, ai intrat in istorie. In urma cu un an, Cristian Chivu stralucea alaturi de Parma in prima sa experienta ca antrenor in Serie A, iar dupa 365 de zile invinge formatia ‘galben-albastra’ si sarbatoreste primul sau Scudetto ca antrenor dupa un sezon triumfator alaturi de ‘nerazzurri’. Ca jucator, Chivu a castigat totul alaturi de ceilalti eroi ai ‘Triplei’ din 2010: acea experienta s-a dovedit a fi o comoara inestimabila in noua sa viata ca antrenor. Cristian a fost eficient in a recompacta grupul, a reusit sa ii reincarce pe jucatori si a avut un sezon mai bun decat colegii sai mult mai experimentati. Acest Scudetto este al sau”, au notat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Comparațiile cu marii antrenori ai clubului nu au întârziat să apară. Corriere dello Sport a evidențiat faptul că Chivu a egalat o performanță reușită ultima dată de Jose Mourinho: câștigarea titlului în primul an pe banca milanezilor.
„Campion al Italiei in primul sau sezon ca antrenor al ‘nerazzurrilor’, ultimul care a realizat asta a fost Jose Mourinho. Lui Cristian Chivu nu ii plac titlurile si etichetele, dar totul poate fi rezumat intr-un singur fel: un erou al ‘Triplei’ i-a condus pe jucatori catre titlul 21: identitate. Pentru Inter, este o victorie care ofera un inteles profund si fara precedent cu privire la ideea de sustenabilitate: in academie, ‘nerazzurrii’ nu au cultivat doar talentul si instictul de marcator al lui Pio Esposito, ci si antrenorul de maine, care este deja aici astazi”, a scris publicația citată.
De asemenea, portalul fcinter1908.it i-a acordat tehnicianului român nota maximă, remarcând calitatea fotbalului prestat de Inter sub comanda sa. Sursa menționată arată că Chivu a reușit să transforme criticile inițiale într-un succes categoric.
„A preluat o echipa traumatizata, cu un vestiar in framantare. A inceput sezonul cu infrangeri dure si parea ca se va prabusi. Si in schimb, a luat totul: critici, fani, echipa si un Scudetto care ii poarta numele, scris cu majuscule. A demolat adversari, a demolat antrenori cu multi prieteni si urmaritori. Echipa a jucat fotbal, a facut spectacol, a marcat multe goluri: e Scudetto-ul lui Cristian Chivu”, au concluzionat jurnaliștii italieni.