Criminalul condamnat pe viață pentru uciderea fostei partenere a rămân neprins. Autoritățile oferă recompensă

Emil Gânj a fost condamnat la detenție pe viață pentru uciderea fostei partenere, la aproape un an de la comiterea faptei. Cu toate că instanța a aplicat această pedeapsă dură, bărbatul este căutat în continuare de autorități și se află pe lista celor mai periculoși fugari, potrivit Wowbiz.

Imediat după crimă, autoritățile au mobilizat sute de polițiști și jandarmi, precum și drone și elicoptere pentru verificarea zonelor în care s-ar fi putut ascunde. Anchetatorii nu au reușit să îi dea de urmă până în prezent. Modul de urmărire s-a schimbat între timp, iar după retragerea dispozitivelor ample din teren se folosesc metode operative specifice muncii de poliție.

Familia tinerei ucise spune că sentința nu le aduce liniște. Rudele își amintesc că bărbatul a reușit să dispară și în trecut, după ce ar fi răpit-o pe victimă, timp în care s-a ascuns patru luni. Apropiații victimei consideră că acesta a devenit și mai periculos acum, crezând că nu mai are nimic de pierdut.

Zona în care a avut loc tragedia este atent monitorizată. Membrii familiei au parte de protecție permanentă, pe stradă fiind instalate camere de supraveghere. Un echipaj aflat la intrarea pe drum verifică și legitimează persoanele care încearcă să ajungă în apropierea casei.

Instanța a stabilit pedepse și pentru alte infracțiuni grave, precum distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție. Judecătorii au decis că bărbatul nu are dreptul să intre în localitate, să ia legătura cu persoanele implicate sau să se apropie la mai puțin de 100 de metri de familia victimei. Măsurile nu pot fi puse în practică deoarece suspectul este încă de negăsit.

Autoritățile oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru informații care pot duce la prinderea lui. Până acum au fost primite numeroase sesizări false, iar autoritățile speră în continuare la un indiciu real.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro