Steliana Sima a oferit informații recente despre starea Mariei Ciobanu, în cadrul emisiunii „Online story by Cornelia Ionescu”, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews. Artista a dorit să lămurească situația celebrei interprete de muzică populară, în contextul în care absența îndelungată a acesteia din țară a generat numeroase speculații în spațiul public.
Conform informațiilor publicate de WOWbiz, Steliana Sima a infirmat zvonurile privind problemele de sănătate ale prietenei sale, confirmând că aceasta se află în Statele Unite și se simte bine.
„Prințesa e în America, suntem prietene foarte bune. E foarte bine, vine în toamnă acum. Ea rămâne emblema noastră, izvorul nesecat al muzicii populare.”, a declarat Steliana Sima în timpul interviului.
În cadrul aceleiași discuții, Steliana Sima a evocat momentul în care Maria Ciobanu a decis să se retragă de pe scenă, mărturisind impactul emoțional pe care această hotărâre l-a avut asupra sa. Artista a subliniat rolul definitoriu pe care Maria Ciobanu l-a avut în parcursul său profesional și personal, descriind retragerea acesteia ca pe o pierdere resimțită la nivelul întregii muzici populare românești.
„Când a vrut atunci să se retragă, a susținut un spectacol și a spus că se retrage din lumea cântecului popular. N-a putut să stea, pentru că e Maria Ciobanu. Glas ca al ei, noblețe sufletească ca la ea, întâlnești mai rar. Când a susținut spectacolul de retragere, atunci am simțit un gol imens în capul pieptului. Am zis Doamne, parcă a secat un izvor în muzica populară și în momentul ăla i-am creat un cântec. Prințesa mi-a schimbat cursul vieții personale și profesionale.”, a mai precizat Steliana Sima.