În tradiția ortodoxă, pomenirile la 3, 9 și 40 de zile de la moarte sunt prilejuri de rugăciune și milostenie în memoria celui adormit. Obiceiurile privind alimentele și obiectele împărțite diferă între regiuni, iar ziua exactă și cele necesare slujbei pot fi stabilite împreună cu preotul.

Pomenirea de la trei zile este legată de Învierea lui Iisus Hristos a treia zi. În funcție de momentul înmormântării și de rânduiala stabilită cu preotul, aceasta poate avea loc în legătură cu slujba înmormântării sau potrivit obiceiului local.

Nu există o listă universală de alimente obligatorii. Familiile pot pregăti colivă, colac sau pâine, mâncare gătită, fructe, dulciuri, băuturi ori pachete cu alimente, care sunt binecuvântate și apoi împărțite celor prezenți sau persoanelor nevoiașe. Importante sunt milostenia și pomenirea, nu cantitatea sau valoarea celor oferite.

La nouă zile de la moarte se face o nouă pomenire, iar cifra nouă este asociată în tradiția ortodoxă cu cele nouă cete îngerești. Familia poate merge la biserică pentru parastas, ducând colivă, colac și cele necesare slujbei, după îndrumarea preotului.

Pachetele oferite la această pomenire pot cuprinde colivă, colac sau pâine, un fel de mâncare, fructe, dulciuri ori alte alimente, în funcție de obiceiul familiei și al zonei. Dacă pomenirea cade într-o perioadă de post, familiile aleg de regulă preparate de post, ținând cont de calendarul bisericesc și de indicațiile preotului.

Parastasul de 40 de zile este considerat unul dintre momentele importante ale pomenirii. În limbaj popular, este numit și „sărindar” sau „pomenirea de șase săptămâni”, însă obiceiurile și modul de calcul pot varia; pentru stabilirea datei, familia poate discuta cu preotul parohiei.

La 40 de zile se pot împărți colivă, colaci sau pâine, mâncare gătită, fructe, prăjituri, alte dulciuri, băuturi și pachete cu alimente. În unele localități se oferă și obiecte de uz casnic sau personal, precum haine, prosoape, veselă, căni ori pături. Aceste practici țin de tradiția locală și nu sunt o obligație generală a Bisericii.

Unele familii oferă obiecte noi, iar altele aleg lucruri care pot fi de folos unei persoane nevoiașe. Pomenirea nu ar trebui să devină o povară financiară: o familie care nu își permite o masă mare poate împărți câteva pachete simple, iar ajutorul oferit nu se măsoară prin numărul alimentelor sau al obiectelor.

Coliva, întâlnită la multe parastase ortodoxe, are o semnificație religioasă: grâul folosit la prepararea ei este legat de moarte și înviere. Lumânările sunt asociate în tradiția creștină cu Hristos și cu nădejdea vieții veșnice; în unele zone, sunt oferite împreună cu alimentele sau colacii.

La împărțirea de pomană, în tradiția populară se folosește formula „De sufletul lui…” sau „De sufletul ei…”, uneori urmată de numele persoanei pomenite. Cel care primește poate răspunde „Bogdaproste” sau „Dumnezeu să-l/o ierte”.

Înainte de parastas, familia poate întreba preotul în ce zi se ține, ce trebuie adus la biserică și cum se procedează dacă ziua cade în post sau coincide cu o zi în care nu se săvârșesc parastase. Tradițiile diferă între regiuni, iar preotul poate lămuri care țin de rânduiala bisericească și care sunt locale.

Rânduiala pomenirilor continuă și după 40 de zile, cu alte momente de pomenire, inclusiv la anumite intervale după moarte și la împlinirea unui an. Există și zile speciale de pomenire a morților în cursul anului bisericesc, iar calendarul parastaselor este bine să fie stabilit împreună cu preotul, deoarece anumite zile și perioade liturgice au rânduieli speciale.