Credincioșii marchează pe 24 septembrie, în calendarul creștin ortodox, pomenirea Sfintei Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla, precum și a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul. În aceeași zi, calendarul greco-catolic o amintește pe Sfânta Muceniță Tecla, în timp ce Biserica Romano-Catolică îl celebrează pe Sfântul Gerard, episcop martir.
Convertirea Sfintei Tecla la creștinism s-a petrecut în Iconia, după ce a ascultat predicile Sfinților Apostoli Pavel și Barnaba. Conform consemnărilor din volumul „Viețile Sfinților”, aceștia „în casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, și, precum în casă așa și în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu, aducând pe popoare la calea cea mântuitoare și la credința în Iisus Hristos”.
În acel context a fost atrasă de credință tânăra Tecla, în vârstă de 18 ani, fiică a Teocliei, de viță nobilă, promisă ca soție unui tânăr înstărit pe nume Famir. Textul religios redă momentul apropierii sale de noua învățătură: „În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, având optsprezece ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare și slăvit, fiind logodită cu un tânăr din cei mai dintâi ai cetății, anume Famir, bogat și frumos. Acesta, văzând minunile ce se făceau de Apostoli, ședea cu alții la vorba lor în casa lui Onisifor, la fereastră, și, ascultând, lua aminte cele grăite de dânșii. Și a căzut sămânța cuvântului lui Dumnezeu pe pământ bun și, cu lucrarea Sfântului Duh, s-a înrădăcinat adânc în inima ei și a răsărit”.
Alegerea fetei de a se dedica vieții creștine a stârnit o revoltă dură din partea familiei sale. Mama sa și logodnicul au reclamat-o autorităților imperiale, acuzând-o de răzvrătire împotriva părinților și de abandonarea logodnei, notează publicația România TV.
Reacția mamei a fost de o duritate extremă, cerând condamnarea la moarte prin foc a propriei copile: „schimbându-și obișnuința sa cea de maică și uitându-și fireasca sa dragoste către fiica sa, ca o leoaică cumplită, sau ca o ursoaică mânioasă, a răcnit către judecătorul, zicând: ‘Arde pe această rea roabă, vrednică este de o așa moarte, aceasta nu este fiica mea, că nu mă ascultă pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca să fie pildă altora, ca văzând toate fecioarele cele ce sunt în cetatea aceasta, să se teamă și să nu îndrăznească a nu asculta pe mamele lor și a li se împotrivi precum aceasta a mea prea înrăutățită și într-adevăr nesupusă. Nu este aceasta fiica mea, nici născută de mine, ci ramură uscată și blestemată odraslă; deci, arde-o pe aceasta’. Și stăruia mama ca să se ardă fiica ei”.
În paralel, logodnicul Teclei a solicitat o pedeapsă identică și pentru Sfântul Apostol Pavel. Deși a fost pusă pe rug, flăcările au fost stinse neașteptat de o aversă puternică de ploaie însoțită de grindină, martorii s-au dispersat, iar Sfânta a fugit nevătămată în Antiohia, urmându-l pe Apostolul Pavel.
Ajunsă în Antiohia, a fost supusă altor încercări aspre. Refuzul adresat unui tânăr păgân influent, Alexandru, a atras o nouă denunțare la prefectura cetății sub acuzația că este creștină. Condamnată să fie sfârtecată de fiare sălbatice flămânzite vreme de trei zile, animalele nu au atacat-o, fapt ce a dus la punerea ei în libertate. Ulterior, Sfânta Tecla a mers în diferite regiuni pentru a propovădui Evanghelia, trăindu-și ultimii ani în rugăciune și asceză în Seleucia.
Tot pe 24 septembrie este cinstit Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, născut în Rusia în 1866, cu numele civil Semion Ivanovici Antonov, într-o familie de agricultori modești. Acesta a ajuns la Muntele Athos la 26 de ani, unde a petrecut 46 de ani în asceză aspră și rugăciune continuă, stingându-se din viață la 11/24 septembrie 1938, după o boală ce a durat opt zile.
Patriarhia Ecumenică a proclamat canonizarea călugărului în 1987, hotărând „ca acesta să fie numărat împreună cu bărbații cuvioși și sfinți ai Bisericii, fiind cinstit cu prăznuiri sfinte și ceremonii religioase anuale și slăvit cu imnuri de laudă în ziua de 24 septembrie, în care a plecat fericit la Domnul”. Actul sinodal îl descrie drept „dascăl apostolic și profetic al Bisericii și plinătății celor ce poartă numele lui Hristos, ajungând la înalte măsuri duhovnicești și făcându-se vas al Sfântului Duh, nevoindu-se ca puțini alții în iubirea agapică și cinstit fiind pentru toate acestea de Dumnezeu cu darurile vindecării celor bolnavi și suferinzi și ale unei uimitoare clarviziuni”.
Răspândirea mărturiilor și a scrierilor monahului în plan internațional este strâns legată de ucenicul său: „Faima postumă mondială de care se bucură viața duhovnicească cu adevărat extraordinară a fericitului Siluan Athonitul, ca și însemnările sale pe drept cuvânt remarcabile în simplitatea, profunzimea și incandescența experienței spirituale pe care o atestă se datorează în principal vrednicului ucenic și fiu duhovnicesc al cuviosului din ultimii săi ani de viață pământească și neobosit propagator al duhului și învățăturii sale în Occident: părintele arhimandrit Sofronie Saharov”.
Tradiția liturgică a acestei sărbători include o rugăciune de mijlocire adresată Sfintei Mucenițe Tecla:
„Sfântă Tecla, întâia pătimitoare pentru Hristos și propovăduitoare a Evangheliei, privește din ceruri către noi, cei neputincioși și împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și călăuzire.
Ceea ce din tinerețe ai slujit lui Hristos, povățuiește pe cei tineri să iubească pe Domnul și să împlinească sfintele Lui porunci.
Ceea ce ai suferit pentru credință și pentru curăție, fii ocrotitoare celor nedreptățiți, alinătoarea durerilor celor suferinzi și sprijinitoare celor ce se luptă împotriva ispitelor și a patimilor.
Ceea ce ai viețuit mulți ani în pustie și te-ai nevoit în post și rugăciune, dăruiește dor de cer și râvnă sfântă monahilor și monahiilor care și-au închinat viața slujirii Domnului.
Ceea ce ai fost întocmai cu Apostolii, dăruiește-ne să devenim apostoli ai lui Dumnezeu prin viețuirea, prin faptele și prin cuvintele noastre, ca să fim lumină în lume.
Tu, ceea ce te-ai rugat pentru sufletul răposatei Falconila și ai înduplecat pe Dumnezeu să o izbăvească din focul cel de veșnic, fii mijlocitoare pentru iertarea sufletelor celor dragi ai noștri, care au trecut la cele veșnice.
Iar nouă, celor aflați pe marea învolburată a acestei vieți trecătoare, ajută-ne să împlinim făgăduințele Sfântului Botez, să spălăm cu lacrimi de pocăință întinăciunea păcatelor, și să dobândim îndreptarea vieții, prin viață virtuoasă.
Înalță rugăciuni către Domnul Hristos, ca să întărească poporul bine-credincios în fapte bune, să ne dăruiască cele de trebuință în viața aceasta, și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor, să ne păzească de căderi în păcat, și să ne învețe a viețui potrivit voii Sale, ca să ne învrednicim a ajunge întru lumina cea neînserată a Împărăției Sale celei veșnice, și să slăvim, împreună cu toți sfinții, pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.”