Ana Maria Barnoschi a oferit detalii inedite despre viața de familie și modul în care gestionează relația cu soțul său, dincolo de luminile reflectoarelor. Vedeta de televiziune a recunoscut, într-un interviu acordat pentru WOWbiz.ro, că marea sa pasiune pentru modă a început să ocupe la propriu spațiul comun din locuință, extinzându-se până în biroul partenerului său de viață.
Deși face periodic selecții în garderobă și donează sau vinde hainele pe care nu le mai poartă, prezentatoarea TV a admis că volumul achizițiilor rămâne ridicat. Barnoschi a explicat că nu are vicii, însă shopping-ul reprezintă singura sa „dependență”, indiferent de prețul obiectelor vestimentare alese.
„Da, chiar de curând am făcut un resale. Odată la ceva timp mai donez, mai schimb garderoba. Nu am unde să le pun și tot achiziționând se adună și trebuie să mai fac loc la altele”, a declarat vedeta pentru sursa citată. Aceasta a adăugat, referitor la spațiul limitat din casă: „Aproape (râde – n.r.). Am ajuns să-mi pun hainele și în biroul lui. Mi-a luat un stender pe care mi-am pus haine și la el în birou pentru că mie nu-mi mai încap în șifonier. Nu am nicio dependență dacă mă întrebi. Nu fumez, nu consum alcool. În schimb, mi-as cumpăra haine încontinuu. Asta e pasiunea mea”.
În ceea ce privește dinamica de cuplu, Ana Maria Barnoschi a subliniat că încrederea și libertatea sunt pilonii căsniciei sale. Vedeta a dezvăluit că soțul ei nu este o persoană geloasă și o încurajează să călătorească chiar și atunci când el este reținut de obligațiunile profesionale.
„Nu, nu, chiar mă încurajează. Pentru că el de foarte multe ori nu merge și îmi zice, «nu pot, am treabă» și nu poate să plece. Decât să mă țină și pe mine legată aici, îmi zice, «da’ du-te tu, du-te!». Din punctul ăsta de vedere, da, sunt foarte norocoasă. Nici nu e gelos să-mi zică, «a, da’ de ce pleci, da’ cum să pleci, da’ fără mine», nu, nu”, a precizat aceasta. În prezent, în timp ce plănuiește o vacanță în Bali alături de soț, prezentatoarea pregătește deja o escapadă în Madeira împreună cu o prietenă.