Alexandru Ciucu a vorbit deschis despre viața sa sentimentală, la mai mulți ani după divorțul de Alina Sorescu. Cei doi au împreună două fiice, însă niciunul dintre ei nu și-a refăcut viața în acest timp. Designerul s-a axat pe latura profesională și a clarificat dacă este sau nu pregătit să iubească din nou, potrivit Wowbiz.
Creatorul de modă a recunoscut că nu își dorește în prezent o relație și că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Acesta a pus sub semnul întrebării și ideea clasică în care cineva te așteaptă acasă. „Nu aș zice că nu sunt pregătit, doar că nu-mi doresc lucrul acesta, pentru că știi cum e: când te așteaptă cineva acasă, nu știi cum te așteaptă. Noi zicem că ne așteaptă cu o vorbă bună, dar se poate întâmpla să te aștepte și altfel. Se poate întâmpla, mă uit și la alți oameni, mă gândesc și la mine în trecut. De cele mai multe ori, în zilele noastre, e posibil să ne aștepte cineva acasă, să ajungem amândoi deodată sau să aștepți tu pe cineva, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Nu țin neapărat să mă aștepte cine va acasă”, a declarat Alexandru Ciucu.
Relațiile nu reprezintă o prioritate pentru el în viitorul apropiat. Designerul a precizat că, dacă o astfel de situație ar apărea totuși în viitor, și-ar dori o legătură bazată pe construcție comună. „Dacă ar fi vreodată, aș vrea să fie cineva cu care poți să construiești lucruri care contează pentru amândoi, dar, momentan, nu mă gândesc la asta, nu e o prioritate. Am alte lucruri. Mă refer la o relație în adevăratul sens al cuvântului”, a mai adăugat el.