Alexandra Stan a devenit mamă. Artista a adus pe lume primul său copil după o operație dificilă

Alexandra Stan și partenerul ei de viață au devenit părinți pentru prima oară, aducând-o pe lume pe micuța Eva la data de 10 august 2026. În prezent, cei doi sunt în culmea fericirii, iar artista a transmis recent un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare în care recunoaște că a trecut prin clipe dificile, însă acum este extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiește.

Deși a fost cel mai frumos moment din viața sa, venirea pe lume a fiicei sale a venit la pachet și cu multe emoții, artista trecând printr-o operație grea și fiind nevoită să stea la Terapie Intensivă pentru 24 de ore. Potrivit Wowbiz, vedeta a explicat pe rețelele de socializare care a fost situația prin care a trecut după naștere.

Artista a scris pe Instagram următoarele: „după o operație de cezariană cu complicații și 24h la Terapie Intensivă, asta este primul muls! Apropo de importanța consultanței în lactație și dovada vie că răbdarea și implicarea consultantului face minuni!”. Cântăreața a ținut să le mulțumească și urmăritorilor săi din mediul online, menționând că medicii și cei dragi i-au fost alături în această perioadă și acum totul este sub control.

Anterior, cântăreața spusese că a întâmpinat probleme în sarcină, motiv pentru care a preferat să se retragă o perioadă. Tot în mediul online, ea a adăugat următorul mesaj: „Vă mulțumim că ne respectați intimitatea în aceste momente! Am trecut printr-o operație foarte grea, dar cu ajutorul medicilor mei, a familiei mele și a voinței lui Dumnezeu, suntem cu toții aici. Sănătoși și pregătiți pentru o nouă provocare! Abia aștept să vă povestesc în curând! Tot ce știu este că nu aș fi reușit fără tine, @stefan.opreaa! Sunt recunoscătoare”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro