Un bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit, sâmbătă seară, în urma unui incident rutier produs pe un drum forestier din apropierea localității Tomești, județul Timiș.
La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Făget și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, șoferul autoturismului fiind transportat la Spitalul Orășenesc Făget.
„Din nefericire, un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. Conducătorul autoturismului este transportat la Spitalul orăşenesc Făget, conştient, cooperant”, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiş, potrivit News.ro.
Un alt incident rutier s-a produs vineri, tot în județul Timiș, când un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit în municipiul Timișoara, după ce a fost lovit de o mașină care ieșea din parcare.
Tot sâmbătă, un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren pe Magistrala 300, între Crivina și Brazi, în județul Prahova.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi, la data de 3 octombrie 2026, cu privire la faptul că, în zona staţiei CF Brazi, la km feroviar 49+900 m, o persoană ar fi fost accidentată mortal de un tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Bacău”, a transmis IPJ Prahova.
„La faţa locului au intervenit de urgenţă poliţiştii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat, de 73 de ani, din judeţul Prahova, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a completat IPJ Prahova.
Informații detaliate despre primul eveniment pot fi consultate pe Kanal D.