Un accident rutier grav a avut loc pe Autostrada A3, unde un microbuz în care se aflau 9 pasageri s-a izbit violent de un TIR. Oamenii se întorceau acasă în județul Alba, după o zi de muncă în construcții la Cluj. Potrivit Kanal D, unii dintre pasageri dormeau în momentul impactului și au fost treziți de lovitură.
În urma coliziunii, microbuzul a ricoșat și s-a oprit într-un parapet. Unul dintre pasageri a povestit momentele de panică prin care a trecut: „Ne-am văzut loviți, atât. Ne-am văzut sub scaune.”
Conform polițiștilor, șoferul microbuzului, în vârstă de 38 de ani, nu ar fi respectat distanța față de TIR și a intrat cu putere în acesta. Șoferul TIR-ului a relatat cum s-a petrecut evenimentul: „Mergeam pe banda 1 liniștit, dintr-o dată m-am trezit cu microbuzul că m-a lovit în spate, șoferul a declarat că a ațipit la volan. După ce m-a lovit a ricoșat în parapet. Mi-au aruncat toate de pe bord în cabină, le aveam pe toate jos la picioare, m-a împins cu totul în față, deci a fost destul de mare impactul.”
Șoferii celor două vehicule nu au suferit răniri în urma accidentului. Testarea acestora cu aparatul etilotest a indicat rezultate negative, după cum a precizat Andreea Rachită, ofițer de presă IPJ Cluj.
Patru pasageri din microbuz, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au suferit răni și traumatisme cranio-cerebrale. Plutonierul adjutant Laurențiu Cojocariu de la ISU Cluj a explicat situația găsită la fața locului: „Ajunși la fața locului am găsit 9 persoane care s-au autoevacuat din microbuz, 3 dintre acestea fiind transportate la spital.”
Celelalte persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz într-un dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă.